În cele două săptămâni scurse de la începerea noului an școlar, doar 3.126 de elevi s-au îmbolnăvit, adică doar 0,14% din totalul elevilor din România. În ciuda procentului nesemnificativ, Guvernul Cîțu vrea să-i trimită pe toți cei 2.216.000 de elevi din România în online în cazul în care se trece de pragul de incidență de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori.
„În loc să testeze și să trimită acasă doar cei infectați, guvernul vrea să-i trimită pe toți acasă. Vrea să pedepsească 99,86% dintre elevi, doar pentru că 0,14% s-au infectat. Motivul că ar diminua astfel un nou val de îmbolnăviri este nefondat. În UE, doar România și Bulgaria mai închid școlile la în funcție de incidența COVID la mia de locuitori. Asta pentru că cel mai simplu e să nu faci nimic, să dai vina pe pandemie și să închizi. Nu valul 4 e de vină pentru închiderea școlilor, ci incompetența și nepăsarea celor care conduc această țară. În celelalte țări, guvernanții fac totul pentru a ține școlile deschise”, a precizat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
În timp ce în străinătate elevii sunt testate gratuit iar școlile sunt ultimele care se închid, măsurile impuse de Guvernul Cîțu sunt antagonice. Noile măsuri de restricții impuse la nivel național nu vizează și sălile de jocuri de noroc, care rămân deschise, spre deosebire de teatre sau școli. Explicația este simplă: păcănelele aduc bani mulți la buget, atât de necesari în această perioadă, în timp ce teatrele sau școlile nu.
„La ei se testează periodic elevii pentru a preveni focarele. La noi se testează doar când apar elevi cu simptome și s-a format focarul. La ei s-au pregătit toată vacanța de vară, pentru a deschide școlile. La noi, cei din guvern s-au certat toată vacanța și încă se mai ceartă. La ei, școlile se închid ultimele și se deschid primele. La noi, când se închid școlile, sălile de jocuri de noroc rămân deschise și tocmai s-a decis că pot funcționa cu 50% din capacitate, până la o incidență de 6 la mie, grație congresului PNL. De altfel și anul trecut, când școlile și teatrele au fost închise, sălile de jocuri de noroc au rămas deschise. Aceasta este România Educată a lui Iohannis”, a concluzionat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.