Dr. Tudor Ciuhodaru a publicat pe Facebook un mic ghid de supraviețuire pe caniculă:
Atenție, e caniculă. Mic ghid de supraviețuire. Ce trebuie să (NU) faceţi în spații închise, pe stradă.
1.În spaţii inchise (acasă şi la birou):
a) evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
• Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură.
• Acoperiţi ferestrele expuse la soare.
• Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.
• Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.
b) scădeţi temperatura având grijă să:
• Aerisiţi dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer.
• Reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.
2. În spații deschise (pe stradă şi la locul de muncă):
• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).
• Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18.
• Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.
• Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute.
• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică.
• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice.
• Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grasimi, în special de origine animală;
• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.
• Nu lăsaţi copilul copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.
• Menţineţi legătura cu persoanele în vârsta (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie.
3. Prim ajutor. Dacă apar manifestărilor legate de expunerea la căldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie:
1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.
2. Consum de lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.
3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat).
4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore.
Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează:
1. Sunaţi la 112.
2. Îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.
Rețineți:
1. Copiii sunt primii afectați.
2. Cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde, cei ce muncesc în soare, vârstnicii cu patologie asociată cardiovasculară, respiratorie sau neurologică, persoanele obeze, pacienți cu afecțiuni metabolice.
3. Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizarii termice:
4. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.
COD ROŞU DE CANICULĂ! Temperaturi de peste 40 de grade Celsius în Maramureş