Ghid in Maramuresul Istoric, in rezervatiile naturale Piatra Rea si Cascada Cailor

Ziua a 4-a – 14 august 2008

Unde sa admiri in Maramures flora alpina exceptionala in miez de august, daca nu pe Pietrosul Rodnei, decat in aria naturala protejata Piatra Rea.
Imi doresc nespus sa-i incant pe colegii mei si optez pentru aceasta facil abordabila destinatie (normal in maxim o ora si jumatate din Borsa Fantana, zona Complexului Turistic). 

Cascada Cailor, detaliu – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi galeria foto (click aici…)

Abia iesim din curtea pensiunii sotilor Timis Maria si Stefan, dam peste borvizul ruginiu-chizos bolborosind defel apetisant in stutul unei foste tevi de sonda.
O vreme mergem pe marcajul turistic triunghi rosu ce duce spre Cascada Cailor insa la confluenta dintre valea Zanoaga (ce vine dinspre est, de la vestita Cascada a Cailor) cu valea Rea (ce coboara de sub Rapa Piatra Rea, pe langa Piatra Randunelelor si-apoi Piatra Rea, intaneste valea Cimpoiasa sau a Paltinului) continuam inainte (sud-vest).

Trecem de gospodaria-gater-pastravarie.
Aici cotim la stanga, traversam peste un pod din tuburi largi de azbociment valea Rea si urmam circa 1 km un fost drum forestier orientat spre sud-est si care ne readuce la valea Rea pe care o traversam direct prin vad la un nivel superior, peste bolovani si apele-i cristaline imputinate de seceta.

In dreapta si-n sus, la poalele Paltinului, sub liziera fostei paduri decimata de drujbasi dupa 1990, acum in curs de regenerare naturala, ne atrag atentia cateva constructii muntenesti vechi (salase, fanare si casoaie pitoresti de varat). Aproape, pe valea Rea (mal drept), putinii molizi ramasi in picioare ne ofera imaginea proaspetelor conuri semincere.
In fata apare treptat spinarea lunga a Paltinului apoi (catre stanga acesteia) valea Cimpoiasa, varful Cimpoies in mare parte defrisat sau devastat de furtuni si avalanse, stancos in crestet, in fine valea Rea, in zona sa superioara si apoi, treptat, albul calcarelor impresionantei Piatra Rea, prima noastra destinatie.

Urmam o vreme inspre amonte valea Rea (pe malul sau geografic stang), o traversam dupa circa 300 m. Imediat trebuie sa suim consistent un piept abrupt de deal, in mare parte defrisat.
Urmeaza un parcurs aproape rectiliniu, cu valea Rea vuind undeva jos si in dreapta noastra, pe un fost drum de TAF in care ne atrag atentia (ca alteori) urmele de urs imprimate in lutul pastos.

Traversam din nou prin vad valea Rea dupa care continuam pe ingusta poteca din molidisul plantat si dens, iesind in soarele violent, vizavi de peretii Pietrei Rea si renumita-i Biserica Piatra Rea.
Sub acestea, adica pe valea Rea (mal geografic drept), ne intampina o veritabila holda de omagi rasfirati (Aconitum paniculatum) cu flori albastre cerneala, cateodata diluat-albastre, aproape albe.
Calcarele impresionante cu pereti, turnuri, brane, valcele si spurcate culoare de avalanse, sunt deocamdata in umbra insa nu pentru mult timp.

Soarele trece catre amiaza baleind in violenta-i lumina fierbinte Podul Cailor apoi Rapa Piatra Rea, Curmatura Galatului…
Deja, pentagonul stancos Piatra Rosie (sau Piatra Randunelelor) e intens luminat din crestet spre poale iar argintia anaconda lunga si franta-n succesive repezisuri si cascade ce aduc a alb-cristaline si racoroase suvoaie ale vaii Rea straluceste orbitor.

Abordam rezervatia suind prin gradina omagilor albastri, asezonata strasnic cu urzici si molizii uscati peste ani antrenati de teribilele avalanse pornite dinspre Podul Cailor si Piatra Rea (culmile nevazute).
Deplasarea e infranata de omniprezentele bariere naturale, de la arbori, ragalii, bolovani, la urzici si ciulini (Carduus nutans sp.) dar… treptat soarele valoreaza planurile, mai apoi volumele, reliefand alba catedrala de piatra a Bisericii Piatra Rea cu trei turnuri (impresia e diferita in functie de locul si altitudinea de observatie, mereu inedita si incantatoare).

Printre grohote apar repede primele exemplare de flori de colt (Leontopodium alpinum) cu sepale verzi-sur-albicioase si catifelate, butonasii circulari nu s-au deschis deocamdata pentru a oferi privirilor auriul-ocru al staminelor.
Ciucurii (Campanula granulata) albastri-violacei sunt omniprezenti, unii trecuti de perioada de inflorire, la fel ciulinii galbeni pal, specii amintind de cactacee, cu flori umbeliforme violacee.
Aici admiram cateva exemplare splendide de urechelnita galbena (Sempervivum tectorum) ce par niste minusculi palmieri desprinsi din fascinanta lume a lui Guliver dar si labartate flori de angelica (Angelica archangelica), borbisor (Sempervivum sclehani), niste pernite din miniaturale verze a la Bruxelles cu inflorescente aducand a mici si albe umbrelute, Saxifraga sp., cinstel tepos si lipicios (Salvia glutinosa), ferigute (Polypodium vulgare), feriguta ruginita (Asplenium viride) degetar galben (Digitalis grandiflora), stirigoaie (Veratrum album), ienuperi (Juniperus comunis), jnepeni (Pinus mugo), macrisul iepurelui (Oxalis acetosella) si multe alte specii, nefiind insa botanist, neavand nici un identificator botanic adecvat la indemana…

Scenarista si regizoarea raman jos, destul de departe, pe conul de grohote imburuienate. Exista aici un serios risc de-a starni vipere chiar daca traditia populara spune ca naparcile se retrag in vizuinile lor dupa 6 august, odata cu Schimbarea la fata.

Impreuna cu Razvan D., cameramanul, suim din ce in ce mai sus peste instabilele grohote, tot mai marunte si parsive, pentru a descoperi in fieful lor predilect parfumatele garofite roz pal cu petale zdrentuite – barba ungurului (Dyanthus spicullifolyum) alaturi de florile de colt aciuate pe peretii stancosi, profitand de minusculele cause aride in care vantul adunase-n ani si ani de zile colb si resturi vegetale, treptat metamorfozate intr-un primordial sol fertil.
Este indescriptibila gratia si delicatetea acestora, mai ales privite fiind razant, de jos in sus, pe langa peretele calcaros aproape vertical si cu un fundal variabil de cer calatorit de caravelele alb-pufoase de nori.

Este de nedescris si panorama plonjanta catre Biserica Pietrei Rea, cu background-ul verde-biliard al Paltinului, la stanga Cimpoiesul si-apoi valea Rea cu fuiorul cascadat alb-argintiul pana dincolo-n sus de Piatra Randunelelor.

Din nou tocam vajnic timpul, extaziindu-ne in fata tuturor acestor minunate expresii botanice ale varietatii si splendorii naturii apoi, strigati de treptat exasperatele noastre colege, decidem sa mai lasam impresii si imagini si pentru altadata.

Imaginea de ansamblu a spectaculoasei Pietrei Rea, pecetluita de diafanele corole duble ale unei flori de colt ivite-n iarba, la nici 15 m de valea Rea (mal drept), o luam din ogorul de omagi rasfirati intens curtati de galagiosii bondari vargati in negru si auriu.

Revenim la valea Rea, ne racorim in undele-i proaspete, reci si limpezi, facem un scurt popas, coboram in cele din urma nu pe la cele doua succesive cascade ale cursului inferior al vaii Cimpoiasa, ci pe unde am suit.
Deviem putin catre final pentru a le arata prietenilor o alta inedita fata a darniciei naturii rodneene, borcutul (fantana) cu borviz carbogazos sulfuros numit La Pacura, locul in care apa minerala izbucneste involburat-tumultuoasa, precum un izbuc, fiind zigazuita intre lobele de stejar al ghizdului protector ingropat la circa 70 cm adancime, constituind o atractie nu doar pentru turisti ci si o sursa de aprovizionare pentru muntenii din imprejurimi.

Colegii mei nu-si imaginau macar minunatia acvatica alpina numita Cascada Cailor si cu toata arsita si oboseala acumulata-n toridele zile precedente, le propun s-o vizitam in cea mai rapida varianta posibila.

Galopam spre Complexul Turistic Borsa, prinzand ultima cursa a telescaunului ce suie spre Runcu Stiolului si refugiul Salvamont, din apropierea traditionalei stane si debutul teleskiului ce suie-n varful Stiol.
Ne imbarcam printre ultimii, majoritatea turistilor coborand la acea ora.
In timpul leganarii cablistice admiram gospodariile traditionale din jur, o ciurda mica de Brune de Maramures pascand pe partia de ski dar mai ales extrem de densele case de vacanta, vile, pensiuni, traiectul viitoarei telegondole deasupra fostei partii de ski, asa zisa olimpica, de la Prisaca spre Fata Meselor – Buza Muntelui iar spre nord-est, minunatiile alpine ale Cearcanului si Podului Cearcanului in blandele invaluiri ale amurgului incipient.

Multi turisti asteapta sa coboare, unii excelent echipati, mai multi insa picnicari-pantofari sau fitzosi-talentati nevoie mare.
Ajunsi tragem o lunga pauza, profitand de racoarea conferita de umbrelutele ce acopera masa si bancile din lemn apoi o luam pe poteca marcata cu banda albastra ce suie catre Poiana Stiol–Saua Gargalau. O abandonam dupa circa 15 minute si coboram lejer la Cascada Cailor.

Colegii mei nu mai vazusera aceasta hidro-bijuterie rodneana si asa cum mizasem, se dovedira profund si placut impresionati, asta fiind sinonim cu studiatul, prospectatul si filmatul mai bine de doua, poate chiar vreo trei, ceasuri, adica pana cand soarele pica la orizont pe undeva departe, deasupra Moiseiului.

Pacat de mizeriile abandonate de nesimtitii turisti pe platforma de la baza cascadei, ambalaje, cutii de conserve, pet-uri, doze de racoritoare si bere (fapt valabil si pentru parcursul telescaunului ce suie in Runcu Stiolului).

Sunt a treia oara in acest an la cascada, acum debitul acesteia fiind cel mai redus.
Urc pana la marmita in care se pravale suvoiul violent de apa, fiind repede murat de stropii zvanturati imprevizibil de briza.
Pana prin 1970-1975 Cascada Cailor avusese (cap-coada) un parcurs vertical cvasi linear, ulterior marea marmita fiind distrusa partial de viituri si arocamente, s-a produs o deviere a cursului final catre nord-vest, fapt care (mai ales pentru cei care vad acest monument al naturii intaia oara) nu are prea mare importanta.

Coboram in circa o ora si jumatate, pe langa cariera de marmura, si o functionala valtoare in care ameteau de-atata invirteala mai multe cergi inflorate tesute din aspra lana turcana.
La Pensiunea Timis, admiram fantasticele nebuloase straveziu-purpurii ale amurgului, precum un card de pasari ale Paradisului, fericiti ca am putut vizita in cea de-a patra zi doua obiective turistice splendide.
Cinam la Hotel Restaurant Cerbul apoi, inainte de-un nou revelion consumat intr-o oarecare noapte senina de august, ne desfatam cu cate un dus fierbinte ce ne-a zvarlit repede in primitoarele brate ale lui Morpheu. 


Sursa: Lucian Petru Goja