La Bucuresti, in perioada 15-17 octombrie, a avut loc Campionatul National de gimnastica ritmica destinat junioarelor si senioarelor. LPS-CSS Baia Mare a participat cu trei echipe: la categoria a treia, a doua si la senioare. Doua medalii de argint si titlurile de vicecampioane nationale pentru echipele de categoria a treia si pentru senioare, locul 6 pentru echipa de categoria a doua. La individual compus, cel mai bun loc obtinut a fost 8.
La categoria a treia, echipa (foto) formata din sportivele Zenaida Babas, Emanuela Bodiu, Florina Urs, Manuela Bud, Raluca Pintzoi si Oana Iuga, antrenata de Kando Rozalia si Mihaela Burz, a ocupat locul II si a cucerit titlul de vicecampioana nationala. Zenaida s-a plasat cel mai bine in clasamentul de la individual compus: locul 10.
La categoria a doua, din pacate, antrenoarele Carmen Coca si Ileana Iakob nu au putut prezenta o echipa completa. In consecinta, baimarencele Oana Pop, Ioana Bugye si Monica Caia au obtinut abia locul VI. La individual compus, cel mai sus in clasament s-a plasat Monica Caia. Locul 10.
Echipa de senioare, antrenata de Carmen Coca, a luat locul II si a cucerit astfel titlul de vicecampioana nationala. Nici in cazul acestei echipe, nu toate sportivele au putut participa la competitia de la Bucuresti. Cristina Cosa, Beatrice Serban si Ramona Gherghel sunt senioarele care au concurat pentru LPS-CSS Baia Mare. Locul 8 la individual compus pentru Cristina Cosa.
Urmatoarea competitie oficiala la care vor participa gimnastele de la LPS-CSS este Cupa Romaniei, care se va derula in luna noiembrie. La categoria Mica Gimnasta va concura Marcela Rob. De asemenea, ansamblul de categoria a patra va incerca obtinerea unui rezultat bun pentru Baia Mare. Pana atunci, insa, gimnastele Monica Caia, Cristina Cosa si Ramona Gherghel, insotite de antrenoarea Carmen Coca, vor evolua la un turneu international in Belgrad.
Informatii furnizate de Carmen Coca.
Sursa: Ramona-Ioana POP