Recent, o tânără mămică, Giulia Strebeli, a născut cel de-al patrulea copil al familiei, băiatul mult aşteptat, dar fericirea familiei a fost de scurtă durată. Proaspăta mămică avea nevoie de sprijinul oamenilor de bine din Baia Mare, concret de sânge, din cauza unor complicaţii. Acum totul este bine, iar Giulia le mulţumeşte celor care au ajutat-o şi au fost la locul şi momentul potrivit.
„Să va spun povestea mea: M-am născut a două oară în dată de 10 aprilie 2019… Datorită unei echipe de medici, asistente și anesteziști fantastici, profesioniști care au luat decizii concrete și corecte la momentul cel mai potrivit că eu să ies învingătoare! Știți la ce mă refer… Am văzut lumina și m-am întors!
Dar totodată vreau să mulțumesc din tot sufletul celor care s-au mobilizat fără ezitare și au donat sânge în numele meu. Apreciez gestul fiecăruia dintre voi, timpul prețios alocat și solidaritatea!
Acum eu și Arthur suntem mai mult decât bine! Datorită tuturor celor care au acționat că act medical, celor care au donat sânge pentru mine și celor care v-ați rugat pentru noi! Și cel mai mult mulțumesc lui Dumnezeu, fără de care nu se întâmplă nimic pe pământ! Arthur are încă doar 2 kg, dar împreună suntem puternici!!!”.
Citeşte şi Zeci de băimăreni s-au mobilizat şi au donat sânge pentru tânăra mămică