Autoritatile baimarene fac verificari in privinta provenientei a 14 cartuse de vanatoare cu glont, care au fost gasite la finele saptamanii pe rampa de gunoi din zona Pirita, a municipiului Baia Mare. Autoritatile au aratat ca munitia, de calibrul 6,5 milimetri, avea capsele nepercutate si ca a fost descoperita de un barbat de 62 de ani care cauta lemne de foc si fier vechi in mormanul de deseuri.
Reprezentantii serviciului Arme Explozivi si Substante Periculoase (AESP) au facut verificari de amploare in zona, insa nu au fost gasite alte elemente de munitie sau arme. Ei au aratat ca toate cele 14 cartuse, care se aflau in buzunarele unor haine vechi, au fost ridicate si ca se continua cercetarile pentru a se vedea de unde provin.
Verificari se fac in aceste zile si in Borsa, unde, pe “Valea Ursoaiei” a fost gasit in weekend un proiectil de artilerie de calibru 72 de milimetri, in stare avansata de degradare. Elementul de munitie neexplodata a fost gasit pe un teren privat, in timpul unor lucrari de escavare. El urmeaza sa fie detonat in perioada imediat urmatoare.
Sursa: eMM.ro