Institutia Prefectului Maramures a dispus masuri urgente in localitatea Finteusu Mare, dupa ce localnicii au semnalat o noua alunecare de teren pe valea “Paraul de pe pasune”. Fenomenul a afectat o gospodarie iar autoritatile spun ar putea crea probleme si pe drumul comunal care se afla in zona. Potrivit prefectului Sorin Rednic, valoarea investitiei necesare pentru remedierea problemelor se ridica la 20.000 de lei.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu a aratat ca a fost deja intocmit un proiect de punere in siguranta a terenului afectat de alunecarile de teren de la Finteusu Mare. “Este vorba de reactivarea unei alunecari de teren produse in urma cu doi ani, intr-o gradina, care a afectat o anexa gospodareasca. Chiar daca anul acesta nu au fost precipitatii semnificative, alunecarea de teren poate contribui la prabusirea anexei. Drumul comunal care asigura accesul la gospodariile amplasate in aceasta zona a localitatii nu este afectat, dar in timp alunecarea terenului poate ajunge si in apropierea acestuia”, a aratat Rednic.
Prefectul a mai mentionat ca, in acest moment, peretii unei anexe gospodaresti prezinta crapaturi, dar ca restul cladirilor din zona se afla la distanta semnificativa fata de suprafata de teren afectata de alunecare, pe o distanta de aproximativ 40 de metri lungime. “Pentru a preveni agravarea situatiei trebuie realizate lucrari de consolidare a terenului care revin in sarcina comitetului local pentru situatii de urgenta, respectiv Primariei Somcuta Mare”.
Autoritatile au explicat ca alunecarile de teren au aparut dupa ce in zona numita “Taitura” s-au efectuat lucrari iar materialul rezultat a fost depozitat in Valea Pasunii. Practic, cursul paraului s-a modificat iar torentii formati atunci cand ploua se infiltreaza in pamant, favorizand instabilitatea terenului.
“In anii trecuti au fost precipitatii abundente, iar debitul si nivelul vaii a crescut considerabil si a erodat portiuni din malul vaii. Proprietarul anexei gospodaresti a consolidat malul si a realizat un zid de sprijin. De asemenea, in zona pamantului surpat din spatele anexei a plantat rachite pentru a stabiliza si proteja terenul. Autoritatile administratiei publice locale din Somcuta Mare au realizat cu ajutorul specialistilor in domeniu, studii geotehnice si topografice, respectiv pentru diminuarea fenomenului de eroziune in zona vaii”, a mentionat purtatorul de cuvant al Institutiei Prefectului. Dan Buca.
El a aratat ca sunt prevazute lucrari ample in zona – incepand de la pragurile pentru reducerea vitezei apei, la ziduri de sprijin din beton si protejare a drumului comunal din zona, dar ca investitia va fi inceputa dupa ce proprietarul terenului va curata valea de pamant si material lemnos.
Sursa: eMM.ro