În seara de luni, în jurul orei 19:45, polițiștii din Seini au fost sesizați despre faptul că pe D.N.1C, pe strada Nicolae Bălcescu din oraș, în zona Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde”, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 41 de ani din Tăuții-Măgherăuș, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare care tracta o semiremorcă încărcată cu ciment, având direcția de deplasare dinspre Satu Mare înspre Baia Mare, la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier autoutilitara a acroșat un autoturism parcat regulamentar într-o parcare, după care a fost proiectat într-un șanț.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat de către un echipaj S.M.U.R.D. la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, totodată i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto facebook / Andrei Ansary