Duminică, 15 ianuarie, la ora 14.15, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost prins sub un autoturism pe strada Microraion Vest din oraș.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timp ce un bărbat de 26 de ani din oraș efectua lucrări de reparații unui autoturism, cricul pe care era ridicat autoturismul s-a răsturnat și l-a surprins pe acesta între pardoseala garajului și autoturism.
„Bărbatul a fost resuscitat la fața locului de către un echipaj SMURD, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spun reprezentanţii IPJ Maramureş.