De la 1 august, numărul statelor în care românii nu vor mai putea intra ar putea crește, potrivit informațiilor apărute în presa greacă și italiană.
În același timp se lărgește și lista statelor considerate de România ca fiind în zone roșii, iar cei care vin de acolo sunt obligați să intre în carantină 14 zile.
Grecia și Italia ar putea să-și închidă granițele pentru români începând cu luna viitoare, pe fondul înmulțirii cazurilor de coronavirus și a ratei de transmitere a bolii. Cotidianul italian La Repubblica scrie că Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia și că „există posibilitatea de a introduce aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state, cu interdicţia de a intra în Italia”.
De asemenea Grecia, care nu-i mai primește deja pe sârbi, este foarte precaută cu turiștii străini și a anunțat că poate impune oricând noi restricții.
Oficialii de la Roma și de la Atena au fost luați prin surprindere de noua situație epidemiologică din regiunea Balcanilor, după cum explică profesorul grec de boli infecţioase, Haralambos Gogos, care nu a exclus eventualitatea închiderii graniţelor şi pentru alte ţări balcanice, precum Bulgaria sau România, de la 1 august:
„În acest moment avem un aflux de cazuri din străinătate. Care a fost situaţia neprevăzută? Faptul că a apărut această epidemie la graniţele din nord, în ţările balcanice. Nu ne-am aşteptat la acest lucru. Prin urmare, ne concentrăm în această direcţie. Ce trebuie să facem? Am oprit intrarea din Serbia, de unde am avut multe cazuri. Este posibil să se întâmple acelaşi lucru, văzând dinamica epidemiei şi în Bulgaria şi România”.
Potrivit cotidianului To Vima, care apare la Atena, citat de Rador, profesorul Gogos a explicat că Grecia a crescut zilele acestea numărul de teste şi le-a cerut celor care intră prin granița terestră de nord a țării, pe la Promachonas, să aibă teste făcute în țările lor, precizând că este posibil ca și la vamă să fie supuși din nou testărilor de către partea elenă:
„Şi pentru că se discută că în aceste ţări pot exista teste false sau falsificate, din acest motiv am discutat și am decis că se vor realiza în paralel şi un număr semnificativ de teste la intrarea în ţara noastră astfel încât să avem un dublu control”.
Și profesorul de microbiologie Alkiviadis Vatopoulos de la Atena a subliniat că „Grecia nu s-a aşteptat că va exista această situaţie în nord, în Balcani” și că în acest moment există și opțiunea interzicerii intrării în Grecia a turiştilor din statele balcanice, dacă numărul cazurilor din aceste țări va crește la fel ca în Serbia.
Românii care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic, în care să precizeze adresa la care vor locui și datele exacte de venire și plecare. Din 14 iulie, autoritățile elene au condiționat intrarea prin granița terestră de la Promachonas de prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore, plus formularul electronic. Aceste teste nu exclud eventualitatea altor testări pe care grecii le fac prin sondaj la fața locului. Cei testați la graniță vor fi obligați să nu-și părăsească hotelul sau pensiunea vreme de 24 de ore de la testare.
Sursă: romania.europalibera.org