Salariatii Bancii Comerciale Romane (BCR) au precizat ca miercuri, 14 ianuarie, de la ora 9.00, intra in greva generala, revendicarile lor fiind in mare majoritate de natura salariala. Federatia Sindicatelor Independente (FSI) din BCR a solicitat mentinerea prevederilor contractului colectiv cu mici modificari, precum si o crestere suplimentara a salariilor cu 3%, care se adauga la majorarea cu 50% din rata inflatiei pe 2008.
Contractul colectiv de munca a expirat la sfarsitul anului trecut, iar managementul BCR a aratat ca in ultimele doua luni a avansat ”6 oferte succesive menite sa ofere angajatilor un pachet salarial adecvat si sa incheie negocierile”. Oficialii BCR au propus o majorare de salariu cu 50% din rata inflatiei pe 2008 si mentinerea majoritatii drepturilor din contractul colectiv de munca pe 2008.
„Este tot ceea ce banca poate oferi acum – daca performantele noastre se imbunatatesc semnificativ vom putea imbunatati bonusurile, dar conditiile sunt dificile. Aceasta oferta include angajamentul nostru de a pastra aproximativ 8.700 de angajati in banca si de a continua extinderea retelei ceea ce inseamna continuarea investitiei in Romania si noi oportunitati pentru oamenii nostri”, a precizat BCR printr-un comunicat de presa.
BCR a precizat ca ”va lua masuri pentru asigurarea unui nivel minim de servicii in folosul clientilor cu sprijinul si dedicarea unei parti importante dintre angajati care nu vor participa la greva, se mai arata in comunicatul bancii”.
Sursa: Ioana Osan
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult