Angajatii CFR vor opri trenurile, din 31 mai, fiind discutii ca si cei de la Metrorex si transportul public sa opreasca activitatea de la sfarsitul lunii mai.
Presedintele Confederatiei Meridian, Ion Popescu, a declarat la finalul discutiilor de azi, 20 mai, de la Ministerul Finantelor, ca si CFR-istii vor opri trenurile intrand in greva generala din 31 mai, nemultumiti de scaderea cu 25% a salariilor.
Popescu a mai spus ca liderii sindicali de la Metrou si transportul public se gandesc sa ia aceeasi decizie din 31 mai.
Liderul Confederatiei Meridian a declarat ca 30.000 de mineri pensionari sunt foarte nemultumiti de reducerea cu 15% a pensiilor si protesteaza deocamdata la nivel local, dar este posibil ca aceste conflicte sa ia amploare.
Ministerele Finantelor si Muncii vor continua discutiile cu sindicatele pana miercuri, cand Guvernul va aproba scrisoarea FMI, si vor accepta propunerile acestora doar daca sunt argumentate, dar acum exista opinii total diferite privind modul de reducere a cheltuielilor, a afirmat premierul Emil Boc.
El a aratat, la finalul intalnirii de azi cu sindicatele, organizata la sediul Ministerului Finantelor, ca exista puncte de vedere total diferite in ceea ce priveste majorarile de taxe, care ar fi cerute de sindicate, si mentinerea taxelor la nivelul actual, dar reducerea cheltuielilor bugetare, varianta pentru care se pronunta Guvernul.
„Guvernul este receptiv, dar nu poate fi orb la realitatile economice”, a spus Boc.
Liderul confederatiei Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat ca din discutiile de la Ministerul Finantelor nu rezulta o speranta de imbunatatire a scrisorii de intentie catre FMI, astfel ca sindicalistii vor face lobby pe langa parlamentari sa respinga documentul in Parlament.
Din perceptia pe care a avut-o Bogdan Hossu, guvernanti nu vor sa schimbe scrisoarea de intentie catre Fondul Monetar Interntional (FMI), respingand astfel propunerile facute de sindicate, cum ar fi impozitarea diferentiata a salariilor si pensiilor.
Premierul Emil Boc a anuntat, miercuri, in sedinta Cabinetului, ca Guvernul intentioneaza sa isi asume raspunderea in fata Parlamentului pentru masurile de reducere a cheltuielilor bugetare.
Liderii PNL si PSD au anuntat ca o eventuala asumare a raspunderii Guvernului pentru masurile convenite cu FMI va fi urmata, probabil, de o motiune de cenzura.
Surse guvernamentale declarau, miercuri, pentru Mediafax, ca Guvernul nu are in vedere sa renunte la reducerea cu 25% a tuturor salariilor si cu 15% a pensiilor, dar ar mai putea exista unele corectii legate de anumite indemnizatii sau privind pensiile sociale minime, care ar putea ramane neafectate de masurile de austeritate.
Sursa: Mediafax