|
|
Vezi VIDEO – greva generala in sanatate
Vezi VIDEO – un dascal maramuresean crede inca in Boc
Vezi VIDEO – vocea strazii
Vezi GALERIE FOTO
Sistemul bugetar din intreaga tara este bulversat de greva generala de astazi, 5 octombrie declansata de federatiile sindicale din cadrul Aliantei Bugetare. Situatia este similara si in judetul Maramures, unde in mai multe institutii din judet, activitatea cu publicul a fost sistata. Cursurile scolare au fost si ele intrerupte in majoritatea scolilor din judet, chiar daca mai exista dascali ”spargatori” de greva care au tinut cu tot dinadinsul sa tina orele cu elevii. In spitale, sunt asigurate urgentele si o treime din activitatea curenta. Peste 10.000 de dascali, asistenti, medici si functionari publici din Maramures au intrerupt lucrul, incercand in acest fel sa demonstreze ca sunt o forta de care guvernantii trebuie sa tina cont. In randul populatiei, deruta a fost destul de mare, pentru ca, in ciuda anunturilor privitoare la greva, azi, in fata institutiilor oamenii au incercat sa isi rezolve problemele.
GREVA GENERALA – Scolile au fost pustii, dar s-au gasit si dascali in clase
Dascalii maramureseni nu au ezitat sa intre in greva generala, astfel incat pe parcursul zilei de azi, 5 octombrie, la toate scolile din judet au fost afisate anunturi pe care scria ”Greva generala – 5 octombrie”. Liderul Sindicatului Liber din Invatamant (SLI) Maramures, Liviu Pop, a declarat ca o centralizare clara a numarului participantilor la protest nu a putut fi facuta chiar la primele ore ale diminetii, dar a aratat ca 6.400 de dascali maramureseni ar trebui sa fie in greva generala.
”Protestele sunt in desfasurare. Sunt 6.400 de dascali care ar trebui sa fie in greva generala. Nu avem informatii de la nici o unitate de invatamant din judet, cum ca nu se va recurge la aceasta forma de protest”, a declarat Liviu Pop. Acesta a spus ca date mai clare vor fi comunicate la orele pranzului, cand la sediul SLI din Baia Mare va avea loc o conferinta de presa.
Scolile au fost pustii la primele ore ale diminetii. Daca in urma cu o saptamana glasurile elevilor razbateau din curti, azi ere o liniste de mormant in mai toate unitatile de invatamant din Maramures, surprinzand starea de spirit a oamenilor din spatele catedrei.
De exemplu, la Scoala ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, cu exceptia unui dascal, toti au protestat. Diretorul institutiei, Mihai Bolos, a declarat ca parintii au fost intelegatori si nu au existat reclamatii din partea lor cu privire la intreruperea cursurilor. El a spus ca la primele ore ale diminetii s-a intalnit cu membrii sindicatului si s-au consultat listele cu semnaturile grevistilor. Tania Macovei, lider sindical la Scoala ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, a spus ca dascalii nu mai pot indura situatia actuala si salariile propuse de guvernanti in urma unei false negocieri.
O exceptie s-a inregistrat la ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, unde invatatoarea Angela Lenghel a decis sa se prezinte la cursuri ca in orice zi. Ea a spus ca elevii din clasa ei au dorit sa vina la scoala, dar a spus ca a decis sa nu se alature colegilor dintr-un motiv clar. ”Am incredere in Emil Boc, in premierul nostru. A promis ca nu se atinge de salariile noastre. La fel si ministrul Ecaterina Andronescu. Eu vreau sa vada premierul ca un om dintr-o suta cati suntem in scoiala are incredere in el. Daca ii convine procentul acesta sa actioneze in consecinta”, a declarat invatatoarea.
GREVA GENERALA – Activitate medicala intrerupta in toate spitalele din Maramures
Greva generala in spitalele din Maramures. Inca de la primele ore ale diminetii de azi, 5 octombrie, medicii si asistentii si-au inceput protestul in incercarea disperata de a obtine salariile pe care le vor.
Liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan, a spus ca protestul in sistemul sanitar se va desfasura in intervalul orar 7.00 – 15.00. Acesta a mentionat ca pentru greva generala au semnat 3.300 de angajati, cu o mie mai mult decat numarul sindicalistilor inscrisi in Sanitas, ceea ce inseamna ca in jur de 70% din salariatii celor 10 spitale au fost de acordat cu protestul.
Pe durata protestului se vor asigura urgentele si o treime din activitatea curenta, dupa cum a declarat Mircea Ciocan. La intrarea in cea mai mare unitate medicala din Maramures, Spitalul Judetean Baia Mare, a fost afisata o pancarta mare pe care scria ”Greva generala”. Circa 300 de asistenti si medici s-au strans dimineata in holurile institutiei, iar sub privirile pacientilor si ale vizitatorilor si-au spus nemultumirile.
Oamenii au fost informati ca nu vor beneficia de tratamente si investigatii decat daca au urgente medicale, insa cu toate acestea multi au asteptat in fata spitalului, probabil in speranta ca vor gasi niste ”sparagatori de greva” care sa ii ajute.
GREVA GENERALA – Ghiseele de la Casa de Pensii Maramures au fost inchise
Activitatea cu publicul este intrerupta la Casa Judeteana de Pensii Maramures, pe intreg parcursul zilei de astazi, 5 octombrie, din cauza grevei generale. Toti cei 86 de angajati au aderat la aceasta forma de protest, dupa cum a anuntat liderul de sindicat din cadrul institutiei, Doina Sulea.
Ea a precizat ca in birouri se desfasoara activitatea curenta, insa nu se lucreaza cu publicul. Exceptie fac doar Comisiile de Expertiza Medicala, care preiau persoanele care au fost programate pentru astazi. ”Nu desfasuram activitatea cu publicul, in afara Comisiilor de Expertiza Medicala care vor prelua persoanele programate pentru astazi. In rest, ne desfasuram activitatea interna in birouri, dar fara a lucra cu publicul”, a mentionat liderul de sindicat.
Doina Sulea considera ca in aceste conditii nu se mai poate desfasura activitatea, pentru ca functionarii statului au ajuns bataia de joc a societatii. Acestia au parte nu numai de salarii mici, ci sunt prevazute si pensii mizere la iesirea din sistem. ”Suntem nemultumiti de problema salarizarii sistemului bugetar si de cele 10 zile de concediu fara plata, care la noi vor insemna munca neplatita pentru ca la Casa de Pensii, volumul de munca nu se termina niciodata. Guvernul vrea sa facem munca pe gratis. Suntem mai putini decat ar trebui, volumul de munca nu e normat, facem ore suplimentare”, a explicat Doina Sulea.
Aceasta a mai precizat ca este de neacceptat valoarea pensiilor care le vor revine functionarilor la implinirea varstei de pensionare. Conform liderului de sindicat, un functionar public cu studii medii, cu 35 de ani vechime ar avea o pensie de circa 450 de lei, la iesirea din Casa de Pensii. ”Salariile sunt mici, iar pensiile sunt jalnice. Unde e respectul fata de functionarii statului? Suntem condamnati la o pensie penibila”, a mai spus Doina Sulea, care a mai adaugat ca sindicalistii din Casa de Pensii se vor solidariza si cu celelalte actiuni de protest ale bugetarilor.
GREVA GENERALA – Doar un ghiseu a ramas deschis la Directia Finantelor
Si la Directia Finantelor Publice Maramures, activitatea este paralizata. Liderul Sindicatului SEd Lex din cadrul Finantelor maramuresene, Dumitru Borodi, a aspus ca s-a convenit cu conducerea institutiei sa fie asigurate la un ghiseu urgentele. In rest cei 529 de angajati s-au pronuntat a fi in greva generala. ”Suntem in greva generala, cu exceptia celor trei directori coordonatori. Am convenit cu conducerea institutiei sa tinem deschis un ghiseu, pentru a asigura urgentele. E vorba printre altele de taxa de urgenta pentru pasaport, de cazierul judiciar.”
La primele ore ale diminetii au existat cativa cetateni care nu stiau de greva generala si au apelat la serviciile Directiei Generale a Finantelor Publice Maramures, insa au fost intorsi din drum. ”Am avut cam trei persoane care au venit la Finante, insa i-am intors din drum, le-am spus ca suntem in greva generala”, a precizat Borodi.
PICHETARE – Protest pe versuri de Eminescu la Prefectura Maramures
Functionarii din administratia publica locala din Maramures nu au participat la greva generala de azi, 5 octombrie, in schimb reprezentanti ai lor s-au prezentat la ora 11.00 la Prefectura Maramures, unde au participat o actiune de pichetare.
Circa 50 de sindicalisti din Primaria Baia Mare au venit cu pancarte in fata Palatului Administrativ ca sa isi spuna nemultumirile. Alaturi de acestia au venit si gardienii publici, dar si lideri ai Cartel Alfa Maramures – sindicat la care sunt afiliati functionarii.
GREVA GENERALA – Baimarenii cred ca bugetarii ar trebui sa inteleaga ca „la tati li’i greu”
Reactiile baimarenilor la greva declansata de bugetari astazi, 5 octombrie, sunt extrem de variate. Tinerii din municipiu par sa fie cei mai putin interesati de miscarea de protest, refuzand dialogul pe aceasta tema, in timp ce pensionarii sunt cei mai bine documentati si doritori in a-si da cu parerea despre acest subiect.
Unul dintre baimarenii intervievati pe tema grevei generale din sistemul bugetar a declarat ca si angajatii de la stat ar trebui sa inteleaga ca nu doar lor le este greu, ci si muncitorilor angajati la privati care accepta sa lucreze pe salarii de nimic doar sa nu fie conediati, dar si pensionarilor – care nu mai pot face prea multe ca sa aiba un trai decent.
CITESTE SI:
Sursa: Camelia Tocaci, Meda Muntean