Pichetarea Palatului Parlamentului in 15 septembrie si greva generala in sectorul bugetar in 5 octombrie. Este decizia adoptata astazi, 10 septembrie, de liderii a 11 federatii sindicale din tara. Sindicalistii sunt revoltati de proiectul legii privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, aratand ca aplicarea acesteia ar duce la diminuarea salariilor si crearea unor inechitati. ”Alianta bugetarilor” constituita din reprezentantii celor 11 federatii sindicale solicita renegocierea proiectului legii cadru privind salarizarea unitara si renuntarea la disponibilizarile din sectorul bugetar.
”Alianta bugetarilor” constituita astazi, 10 septembrie, din sindicalisti din invatamant, sanatate, finante, munca si solidaritate sociala, sistemul penitenciar, politisti si statisticieni au decis sa-si uneasca fortele si sa declanseze ample proteste la nivelul intregii tari.
Prima actiune va fi reprezentata de pichetarea Palatului Parlamentului in 15 septembrie, dupa care sindicalistii sunt decisi ca in 5 octombrie sa intre in greva generala. Conform calendarului de proteste, sindicalistii au mai stabilit sa nu se implice in organizarea alegerilor prezidentiale din 22 noiembrie 2009, respectiv 6 decembrie – daca va fi nevoie de turul doi.
Organizatiile sindicale membre ale aliantei bugetarilor solicita renuntarea Guvernului la angajarea raspunderii in fata Camerei Deputatilor si Senatului pe proiectul legii salarizarii unice, programata chiar pentru 15 septembrie. De asemenea, reprezentantii bugetarilor mai cer renegocierea actului normativ, stoparea disponibilizarilor din sectorul bugetar si renuntarea la obligativitatea concediului fara plata.
”Alianta bugetarilor” constituita pentru renegocierea Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice este formata din Federatia Nationala a Sindicatelor ”Alma Mater”, Federatia Sindicatelor din Invatamant ”Spiru Haret”, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sanitas, Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante, Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Locala, Federatia Nationala a Sindicatelor din Munca si Solidaritate Sociala, Federatia Nationala a Statisticienilor din Romania, Federatia Sindicatelor din Administratia Publica „Publisind”, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual.
Sursa: Camelia Tocaci