Federatia Educatiei Nationale (FEN) a decis declansarea protestelor, care pot ajunge pana la greva generala, nemultumiti de diminuarea veniturilor salariale in urma aplicarii Legii unice, de neacordarea unor sporuri, precum si de disponibilizarile din invatamant, de la 1 septembrie.
Decizia a fost luata vineri, la Congresul Extraordinar al Federatiei Educatiei Nationale. Sindicalistii FEN sunt nemultumiti de disponibilizarile prevazute de OUG 114/2009, de diminuarea veniturilor salariale prin aplicarea Legii unice, precum si de refuzul acordarii unor sporuri negociate prin contractele colective de munca.
Totodata, sindicalistii FEN reclama anularea, prin OUG 1/2010, a dreptului constitutional la negocierea colectiva a salariilor si sporurilor in domeniul bugetar, refuzul punerii in executare a hotararilor judecatoresti, prin care au fost castigate in instanta drepturi salariale, blocate prin adrese ale Ministerului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului, precum si comasarea nejustificata a unor unitati de invatamant, concomitent cu cresterea efectivelor de elevi la clasa si subevaluarea costurilor standard per elev.
Subfinantarea accentuata a invatamantului prin acordarea unor fonduri insuficiente in vederea functionarii unitatilor scolare si „incercarea de discreditare a sindicatelor din invatamant, prin declaratii provocatoare si iresponsabile ale unor reprezentanti ai puterii actuale si ai ministerului” sunt alte motive pentru care FEN a decis declansarea protestelor.
Calendarul actiunilor de protest ale FEN urmeaza sa fie stabilit impreuna cu celelalte federatii sindicale din invatamant. Totodata, sindicalistii FEN vor participa, impreuna cu federatiile sindicale din sectorul bugetar afiliate la CNS „Cartel Alfa”, la manifestarile de protest ale confederatie.
FEN cere conducerii Ministerului Educatiei stabilirea unei intalniri de urgenta, pentru gasirea unor solutii la problemele din invatamant si solicita sprijinul parlamentarilor pentru adoptarea unor acte normative care sa duca la solutionarea favorabila a problemelor din sistemul de invatamant.
Si Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant urmeaza sa stabileasca, saptamana viitoare, la Colegiul National, calendarul protestelor.
Federatia „Spiru Haret” a pichetat, in 3 februarie, Ministerul Educatiei. Protestul a fost prima actiune din calendarul stabilit, sindicalistii cerand blocarea aplicarii OUG 114/2009 care prevede reducerea cu 15.000 a numarului posturilor din sistem, modificarea OUG 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, derularea unui dialog social real si implicarea partenerilor de dialog in toate deciziile Ministerului Educatiei privind personalul din invatamant.
Purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Melania Mandas Vergu, declara, la sfarsitul lunii februarie, ca OUG 114 si HG 1618 invocate pentru a iesi in strada nu afecteaza actul educational, ci aduc calitate si opresc risipa.
Melania Vergu preciza ca salariile in educatie nu vor scadea prin legea salarizarii unice si nici nu se poate vorbi despre zeci de mii de profesori care vor fi dati afara, iar finantarea unitatilor de invatamant pe baza standardelor de cost per elev este o decizie importanta a Guvernului si are ca scop folosirea eficienta a banilor.
„Ministerul nu intentioneaza sa ia masuri aberante si nici nu este de acord cu astfel de masuri daca ar fi luate la nivelul inspectoratelor scolare, dar reteaua de invatamant trebuie eficientizata, mai ales ca exista licee cu 17 elevi intr-o clasa. Acest lucru trebuie solutionat intr-un fel, pentru ca, mentinand acest numar foarte scazut de elevi, banul se risipeste”, arata atunci purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei.
In ce priveste reducerea de personal prin aplicarea finantarii per elev, Vergu a spus ca aceasta nu poate fi cunoscuta cu exactitate decat la 31 august, dupa ce se vor incheia toate actiunile privind miscarea de personal. De asemenea, Ministerul Educatiei nu poate estima inca situatia disponibilizarilor personalului auxiliar.
La discutiile cu reprezentantii Ministerului Educatiei, sindicatele din invatamant s-au declarat nemultumite de OUG 114, sustinand ca MECTS nu are cifre exacte si ca in aceste conditii nu se poate vorbi despre masurile necesare aplicarii acestei actului normativ.
Potrivit Ministerului Educatiei, in urma analizelor s-a constatat ca este posibila aplicarea OUG 114/2009 incepand cu 1 septembrie 2010. Ministerul Educatiei preciza ca, din analiza situatiilor transmise de inspectoratele scolare, reiese ca la nivel local pot fi luate masuri care sa duca la eficientizarea cheltuirii banului public si la pastrarea calitatii invatamantului.
Inspectorii scolari sustin ca ar putea reduce anumite posturi, nu didactice, ci mai ales administrative, de contabili, portar sau femeie de serviciu, dar si ca aceste reduceri trebuie analizate.
Sursa: Mediafax