Grigore Leșe, cunoscutul interpret de muzică populară, a povestit, în ziua înmormântării lui Petrică Mîțu-Stoian, că a avut o experiență extrem de asemănătoare cu a maestrului în urmă cu câteva luni, în urma căreia a avut ”o problemă cardiacă serioasă, care a necesitat intervenție de urgență”.
”Azi e ziua înmormântării lui Petrică Mîțu Stoian. Dumnezeu să-l odihnească!
Urmărind discuțiile despre suspiciunile în legătură cu moartea sa, am realizat că am o experiență asemănătoare petrecută vara aceasta.
Mesajul meu nu este o acuză. Profesia de medic este și va rămâne sfântă, indiferent că vorbim de medici în spitale de stat sau în clinici private. Însă exercitarea ei cred ca trebuie să fie cu aceeași răspundere în centrele de tratament private, ca și în spitalele de stat.
În iulie anul acesta am urmat câteva zile un tratament la un centru de tratament din țară. N-am să spun unde, pentru că nu doresc sa fac rău nimănui, iar personalul medical de acolo s-a purtat impecabil cu mine. După cele 7 zile de tratamente pentru diferite afecțiuni, am plecat către Maramureș, acolo unde, în următoarea noapte de la sosire, am suferit o problemă cardiacă serioasă, ce a necesitat intervenție de urgență. Urmată de două săptămâni de spitalizare. Mulțumesc, Doamne, am trecut cu bine!
Concluzia este că, deși bine intenționate, am înțeles că tratamentele pot răscoli mai mult decât să vindece problema pentru care sunt aplicate.
Mai mult, tratamentele efectuate fără analize și investigații amănunțite în prealabil, chiar dacă sunt făcute cu intenții bune, cu scopul de a vindeca, pot face mult mai mult rău decât bine. Am înțeles pe pielea mea. Și iată că, uneori, pot fi asociate cu deznodăminte mult mai grave, cum a fost cazul lui Petrică Mîțu Stoian.
Să fiți sănătoși și să alegeți înțelept pe mâna cui vă lăsați sănătatea!”, a scris Grigore Leșe în ziua înmormântării maestrului Petrică Mîțu-Stoian.