La puţin timp după ce Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” a luat sfârşit, principalul invitat al evenimentului, artistul Grigore Leşe, a fost luat cu ambulanţa.
Artistul a susţinut un recital la finalul galei care a desemnat câştigătorul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Imediat după recital, acesta s-a retras în camera de hotel, unde a acuzat o stare de rău general. Apelul la 112 a fost făcut chiar de către colegul de scenă al acestuia, care a cerut ajutorul cadrelor medicale. În scurt timp, la faţa locului a fost direcţionat un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat primul ajutor. Ulterior, artistul a fost preluat şi transportat la Urgenţe. “Pacientul, în vârstă de 71 de ani, a ajuns cu un puseu de hipertensiune şi cu febră mare. A fost evaluat şi supus mai multor investigaţii şi urmează să se decidă conduita terapeutică”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Grigore Leşe a fost însoţit la spital şi de avocatul Daniel Ionaşcu, un apropiat al său. “După spectacol i s-a făcut rău şi medicii au decis să îl aducă la spital pentru investigaţii.