O furtună puternică s-a abătut asupra Zalăului, dar și peste alte localități sălăjene, distrugând totul în calea ei.
Grindina mare, ploaia torențială și vântul s-au abătut, în doar câteva minute, peste Zalău, după plafonul noros părea că a adus noaptea în mjlocul zilei.
Multe dintre mașinile aflate în centru, dar și în cartierele Dumbrava, Păcii și Porolissum, au fost distruse, avânt tabla îndoită sub forța și mărimea grindinei, dar și parbrizele și lunetele sparte.
Nu se cunosc încă alte pagube, la acoperișuri sau ferestre, însă multe dintre pervazuri sau copertine au fost, de asemenea, complet distruse.
În Zalău a fost emis COD ROȘU în Sălaj, mai precis cod roșu în Zalău, Crișeni, Mirșid, Creaca, Hereclean și Jibou, atenționarea fiind anunțată pe toate posturile de radio și televiziune. Codul roșu de vreme extremă a fost anunțat însă în ultimul moment, când furtuna era deja dezlănțuită, după ce fusese emis în jurul orei 15, un cod portocaliu.
Sursa Magazin Sălăjean