Autoritatile din Hong Kong au confirmat, azi, 3 decembrie, un prim caz de gripa aviara H7N9 depistata la om, anuntand ca cel putin 17 persoane vor fi plasate in carantina. O indoneziana, in varsta de 36 de ani, se afla in stare critica intr-un spital din oras, iar 17 persoane, majoritatea membri ai familiei pentru care lucra femeia, au fost internati pentru observatii.
„Daca cei care s-au aflat in contact apropiat (cu pacienta) nu prezinta simptome, ne vom asigura sa fie plasate in carantina in spatii prevazute in acest scop”, a declarat secretarul pentru Sanatate, Ko Wing-man, in cadrul unei conferinte de presa. „In aceasta seara, cinci persoane care s-au aflat in contact apropiat cu pacienta si care nu prezinta niciun semn de infectare vor intra in carantina”, a precizat Ko, adaugand ca ele vor fi supravegheate timp de zece zile.
Mai tarziu, Guvernul a anuntat intr-un comunicat ca testele privind infectarea cu virus efectuate asupra celor 17 persoane au iesit negative, insa ele vor fi trimise intr-o casa de vacanta din orasul de coasta Sai Kung, unde vor fi plasate sub „supraveghere medicala”. Angajata de origine indoneziana s-a infectat cu virusul H7N9 in timpul unei calatorii la Shenzen, in sudul Chinei, unde a intrat in contact cu pasari vii, a declarat luni Ko Wing-man.
„Ea a mers la Shenzen, a cumparat un pui, l-a taiat, apoi l-a mancat”, a precizat el. Pacienta a fost internata pe 27 noiembrie. Hong Kongul a suspendat importurile de pasari vii din Shenzen si a ridicat nivelul de alerta pentru aceasta boala „grava”. De la identificarea virusului in februarie, 137 de cazuri de infectare cu virusul H7N9 au fost inregistrate in China, iar 45 de persoane au decedat, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Sursa: Mediafax