Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a terminat inventarierea gropilor de pe cei 16 mii de kilometri de drumuri nationale pe care ii administreaza. Anul acesta, suprafata a crescut cu 20% fata de anul trecut.
Inventarul definitivat zilele trecute de catre CNADNR arata ca numarul gropilor din soselele nationale si autostrazi insumeaza anul acesta 260 de hectare, cu aproape 20% mai mult decat anul trecut, cand gropile din sosele s-au extins pe 2,2 milioane de metri patrati (220 hectare). Cele mai serioase probleme se inregistreaza in Pitesti, Brasov si Targoviste. Nici in Maramures situatia nu este mai roz. Drumurile nationale sunt 1C si 18 B sunt aproape impracticabile.
“Momentan, se fac plombari si asteptam sa vina vremea mixturii calde pentru ca plombarile sunt doar provizorii, avand garantie o luna de zile. Incercam sa astupam gropile mai mari si zonele cu mai multe probleme cum ar fi DN 1C sau 18B”, a explicat Mircea Pop, director la Drumuri Nationale Maramures.
In opinia celui care raspunde de durmurile nationale din Maramures, numarul gropilor a crescut considerabil din cauza de ani de zile nu s-au mai efectuat lucrari de amploare.
Cat despre fondurile necesare repararii tuturor gropilor aflate pe drumurile nationale, costul de reparare a unui metru patrat de groapa este de 12 euro. Acest lucru inseamna ca va fi nevoie de 31 milioane euro pentru a repara intreaga suprafata deteriorata de 260 de hectare.
Inventarul companiei de drumuri nationale nu a cuprins gropile de pe restul de 60 de mii de kilometri de drumuri judetene sau comunale, gestionati de administratiile locale.
Sursa: Calin Dragomir