La finalul acestui an, vocile colindătorilor de la MA RA MU ne vor surprinde cu armonii celeste, căldură sufletească și bucuria renașterii.
MA RA MU, grupul format din opt artiști care cântă colinde din străbuni într-o formă contemporană, va susține mai multe concerte în Maramureş, dar şi în Bucureşti, Cluj, Timişoara.
În Maramureş vor colinda în 26 decembrie în Baia Mare, ora 19.00 (ATP Tech Center), în 27 decembrie la Ieud, ora 16.00 (Biserica greco-catolică) şi în 28 decembrie la Sighetu Marmaţiei, ora 19.00 (la Școala de Muzică și Arte Plastice).
MA RA MU este format dintr-un colectiv de artiști, al căror proiect este inspirat de cântecele și poveștile din locul natal, Maramureș. Grupul constă din surorile Hojda (Ligia, Maria, Flavia, Francesca și Iuliu Augustin), frații Pavel & Corneliu Ulici și Sergiu Cătană.