Executivul a aprobat, vineri, suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 43.236.000 de lei, din Fondul de rezervă al Guvernului pentru 2018, arată ministerul într-un comunicat de presă. Banii vor fi folosiţi pentru plata pensiilor şi a ajutoarelor de bătrâneţe.
Potrivti sursei citate, suma va fi folosită pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrâneţe, precum şi pentru achitarea comisionului poştal aferent drepturilor de asigurări şi asistenţă socială. În acest sens, au fost aprobate două Hotărâri de Guvern.
„S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate iniţial din cauza faptului că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar şi din cauza creşterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1% a comisionului poştal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi, la finalul şedinţei de Guvern.
Conform sursei menţionate, din totalul de 43.236.000 lei:
– suma de 670.000 de lei este prevăzută pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor şi indemnizaţiilor plătite din bugetul de stat (460.000 lei), dar şi pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială (210.000 lei), Capitolul 68.01 “Asigurări şi asistenţă socială”, titlul 20 „Bunuri şi servicii” din bugetul MMJS urmând să fie majorat în acest sens.