Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că OUG pe sănătate este, de fapt, o privatizare mascată a sistemului medical.
„OUG pe sănătate este de fapt o privatizare mascată a sistemului medical. Un sistem de sănătate public funcţionează ca unul de urgenţă, iar un spital public trebuie să existe, fie că există pacienţi, fie că nu există. Un sistem privat, deşi foloseşte banul public, are regimul său şi are posibilitatea de a refuza pacienţi. (…) Ideea de a face din asta un business este o problemă majoră, deoarece se subordonează profitului, nu interesului de a oferi un serviciu pentru cetăţeni”, a spus Bogdan Hossu.
El a mai spus că, pe tema ordonanţei respective, aşteaptă decizia CCR, după sesizarea făcută de Avocatul Poporului. AGERPRES