Guvernul va fi format din membri ai Uniunii Social Liberale si eventual din tehnocrati, sustinuti si asumati de USL, a declarat premierul desemnat Victor Ponta. El a anuntat ca, cel mai probabil, va discuta marti, 1 mai, pe marginea noului Cabinet cu reprezentantii grupurilor parlamentare. Referitor la principiile care stau la baza propunerii de guvern, Victor Ponta a spus ca a discutat despre acestea cu liderul PNL, Crin Antonescu. „Evident ca se va pastra conform acordului USL ideea de paritate jumatate, jumatate, intre ACD PSD”, a precizat Ponta.
Potrivit acestuia, propunerile pentru ministrii din noul Cabinet vor fi aprobate de catre conducerile partidelor care compun USL. „Eu voi face propunerile si evident voi solicita votul in Comitetul Executiv al PSD si, de asemenea, in structurile statutare ale PNL si PC pentru propunerile respective. Dreptul de a face aceste nominalizari si propuneri imi apartin in totalitate mie si din acest punct de vedere dl. Antonescu a fost ca intotdeauna un partener absolut loial si un sprijin pentru mine”, a mai spus premierul desemnat.
Victor Ponta a mai precizat ca Daniel Constantin va ocupa un portofoliu in Guvern. „Toti ceilalti ministrii ii voi anunta sper pe 1 mai si toti vor trece prin votul structurilor noastre politice”, a sustinut Ponta.
Totodata, el a spus ca pe data de 7 mai va solicita votul de incredere al Parlamentului, pe un program de guvernare si un termen special respectiv pana in luna noiembrie. „Suntem un guvern pe sase luni. Toate proiectele din program le voi prezenta Parlamentului si voi solicita votul de incredere”, a mentionat Victor Ponta.
In alta ordine de idei, Ponta a apreciat gestul lui Mircea Geoana de a vota motiunea de cenzura si i-a multumit.
Sursa: Agerpres