Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat mai multe articole de îmbrăcăminte și parfumuri care purtau numele unor mărci de renume, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj mobil de la Sectorul PF Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe raza municipiului Sighetu Marmației, un autoturism marca Volkswagen Pasat, cu număr de înmatriculare specific Franței, condus de Costel V., în vârstă de 29 ani. În autoturism se mai afla, în calitate de pasager, un tânăr în vârstă de 16 ani, ambii domiciliați pe raza județului Ialomița.
În urma controlului efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe articole de îmbrăcăminte și mai multe parfumuri care purtau numele unor mărci de renume, pentru care cele două persoane nu au putut prezenta nici un document de proveniență.
Drept urmare persoanele în cauză, împreună cu marfa descoperită au fost duse la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că marfa descoperită este susceptibilă a fi contrafăcută, iar în urma inventarierii acesteia a rezultat cantitatea de 78 articole de îmbrăcăminte și 16 parfumuri.
Acestea au fost ridicate în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.
La finalul cercetărilor se vor lua măsurile legale ce se impun.