Parcursul Simonei Halep la Indian Wells, turneu pe care l-a câştigat în 2015, s-a încheiat în turul 3. A patra jucătoare a lumii a pierdut în două seturi, scor 3-6, 3-6, în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovic, după o oră şi 42 de minute de joc.
Simona Halep nu a putut trece peste problemele fizice pe care le-a avut în ultima perioadă.
Antrenorul Darren Cahill a fost cel care a oferit informații prețioase despre starea de sănătate a sportivei, în timpul unui time-out, scrie digisport.ro.
„Te chinui? Sper că te simți bine cu genunchiul. Nu risca mult cu genunchiul. Jocul la retur e bun, chiar dacă nu ai fructificat mingile de break. Rămâi puternică pe backhand. Suntem la 2-3 săptămâni distanță de a fi la 100% din punct de vedere fizic. Nu contează ce se întâmplă aici. Încearcă să joci de pe mijlocul terenului, nu din colțurile lui. Principala ta grijă e să ieși de pe teren cu genunchiul ok. Trebuie să fii mai agresivă în game-urile pe serviciu. Fii mai agresivă când ataci pe backhand”, a spus Cahill, pe timpul time-out-ului cerut de Simona, în setul secund, atunci când Mladenovic conducea cu 6-3, 3-2.
Constănţeanca de 25 de ani a condus cu 1-0 şi 3-2 în primul set, graţie celor două break-uri pe care le-a reuşit, dar nu şi-a putut păstra avantajul. A 26-a jucătoare a lumii a luat următoarele patru game-uri şi şi-a trecut în primul set după aproape o oră.
În actul secund, Mladenovic a reuşit repede să câştige contra serviciului, iar la 3-2 în favoarea adversarei sale, Simona a cerut intervenţia antrenorului său, Darren Cahill.
„Încearcă să controlezi centrul terenului, faci bine acest lucru, dar nu încerca să te deplasezi prea mult spre colţuri, bine? Rămâi agresivă! Nu sunt probleme la retur, dar trebuie să fii mai agresivă la serviciu!”, a sfătuit-o australianul pe jucătoarea noastră.
Spre deosebire de meciul cu Donna Vekic, sfaturile lui Cahill nu au mai fost de folos. Halep a pierdut următoarele două game-uri, iar Mladenovic a servit pentru meci, la 5-2.
A urmat cel mai spectaculos game al meciului. Kristina Mladenovic a avut două mingi de meci, dar le-a irosit pe ambele prin duble greşeli.
În total, a făcut patru în acelaşi game, dar Simona Hale nu a reuşit să profite, ratând două şanse de câştiga contra serviciului. După încă o minge de meci a franţuzoaicei, anulată cu o minge trimisă aproape pe linie de Halep, scorul a devenit 5-3, iar românca a rămas în meci.
Revenirea sperată nu s-a produs, însă. În game-ul următor, Simona a mai salvat o minge de meci, dar în cele din urmă şi-a cedat serviciul, terminând meciul cu o minge trimisă în fileu. Una din multe greşeli neforţate care au făcut diferenţa, în ciuda momentelor bune pe care Halep le-a avut. (sursa: digi24.ro)