Duminica, 25 mai 2014. Va fi o data pe care iubitorii de handbal nu o vor uita. Pentru ca este data in care HCM Baia Mare scrie istorie, aducand primul titlu national la clubul de handbal feminin infiintat in 1960. Nu ne vom pierde in statistici pentru ca o astfel de bucurie de aur tine mai mult de sentimente invalmasite de-a lungul unui sezon competitional in sute si sute de minute de joc. Asta indiferent ca ai trait aceste minute in teren sau in tribune.
Nu ne vom pierde in consideratii (sterile, pana la urma, pentru ca sunt definitiv condamnate la subiectivism) care dintre jucatoare si-a adus mai consistent sau mai fragil contributia la acest succes. Fiecare jucatoare din lotul echipei a avut, intr-un fel sau altul, aportul sau la bunul mers al mecanismului (aproape demn de precizia unuia elvetian) numit HCM.
Nu vom sta sa ne amintim ce decizii au luat antrenorii, mai inspirate sau mai putin inspirate, pentru ca, in mod firesc, daca de aur sunt medaliile de la gatul lor, atunci deciziile au fost cele juste.
Nici nu vom aduce multumiri celor care, probabil, pe drept cuvant le-ar merita pentru performanta aceasta, alegand sa fie aproape de echipa, pentru ca titlul de campioana nationala a Romaniei este, intr-un procent oarecare, al nostru, al tuturor. Al fiecaruia dintre noi.
De la acest sentiment trebuie sa pornim, de acest sentiment trebuie sa ne legam: azi, fiecare baimarean este campion al Romaniei alaturi de HCM. Asa ca lucrul cel mai firesc cu putinta este sa facem ce facem de fiecare data cand joaca fetele: sa mergem la polivalenta, dovedind inca o data (mai este nevoie?!) ca sala nu este destul de incapatoare pentru cati oameni au invatat sa iubeasca handbalul suficient de mult cat sa doreasca sa il traiasca „la prima mana”, cat mai aproape de semicercuri.
Sa ne reglam vocile pentru a canta (a cata oara?!): „HCM-ul suntem toti!”. Sa ne pregatim sa fim din nou uluiti de frumusetea handbalului atunci cand este jucat cu zambetul pe buze. Sa fim cu aparatele potrivite astfel incat sa incercam (inutil, de altfel) sa captam in poze si inregistrari video incendiara atmosfera dintr-o polivalenta care stie – ca o magie – sa se transforme in vulcan in eruptie de dragul echipelor pe care baimarenii le iubesc. Sa fim gata sa constatam ca bucuria, uneori, poarta adidasi…
Duminica nu va fi un meci de handbal. Va fi o sarbatoare. A orasului care poate ca si-a pierdut (temporar) statutul de „alta capitala a sportului romanesc”, dar cu certitudine il merita pe cel de capitala a handbalului romanesc.
Duminica nu este vorba despre victorie, despre puncte, despre golaveraj. Ci, mai presus de toate acestea, este vorba despre vise implinite. Ale echipei si ale suporterilor ei deopotriva.
Duminica nu este vorba despre bilete cu loc in tribune, ci despre accesul la un moment de rascruce in istoria unei echipe care, nu cu mult timp in urma, se lupta pentru supravietuire, iar acum viseaza lauri continentali.
Duminica toate drumurile duc la polivalenta. Veniti cu inima deschisa, pregatiti-va sa zambiti, sa cantati, sa fiti fericiti, sa savurati frumusetea unui joc, splendoarea unor campioane si, mai presus de toate, nu uitati: alaturi de HCM, azi, noi, toti, suntem campionii Romaniei!
Hai, Baia Mare! Hai, HCM!
HCM Baia Mare intalneste Corona Brasov incepand cu ora 17.00, in polivalenta. Accesul spectatorilor este liber. Partida va fi transmisa in direct de Digisport. Festivitatea de premiere a HCM Baia Mare, de dupa joc, va fi in direct la televiziunea Emaramures.
CITESTE SI:
HANDBAL – PLAY OFF – O victorie in meciul impotriva Coronei aduce – duminica – HCM-ului incoronarea drept campioana nationala a Romaniei (VIDEO)
HANDBAL – Catalin Chereches: „Prima oara trebuie sa te visezi campion, dupa aceea trebuie sa muncesti pentru asta si apoi chiar devii” (VIDEO)
Sursa: Ramona-Ioana Pop