Vineri, 27 septembrie, de la ora 17.00, sala de sport a Școlii 5 Vasile Alecsandri din Baia Mare, va fi gazda partidei amicale de handbal feminin dintre CS Minaur și echipa maghiară Kisvarda. Cele două echipe au mai disputat două amicale în vară, în ambele jocuri câștigând echipa maghiară (23-33 în Ungaria, respectiv 24-25 în Baia Mare).
CS Minaur a început bine sezonul de Liga Florilor, ocupă poziția a patra după cinci etape, cu trei victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere. Patru dintre jucătoarele echipei noastre, plus antrenorul Costică Buceschi, nu vor fi la meciul de vineri. Buceschi este secundul naționalei mari, acolo unde au fost convocate Anca Polocoșer și Andreea Popa (naționala joacă astăzi cu Ucraina, de la ora 18.30, TVR, la Brașov). Tot la Brașov este și lotul de tineret, într-un stagiu de pregătire centralizată, la acest lot fiind convocată și Eva Kerekes de la CS Minaur. A patra jucătoare care va lipsi este Helena Rysankova, convocată la lotul Cehiei, însă ea nu va juca (se duce pentru un control medical amănunțit).
În campionatul maghiar s-au disputat patru etape, însă Ferencvaros a jucat două meciuri în devans. Kisvardai KC ocupă în acest moment locul 7, cu 4 puncte, după două victorii și două înfrângeri (25-23 cu Szombathelyi, 30-27 cu Szent Istvan, 17-26 cu Siofok și 22-30 cu Ferencvaros). Și echipa pregătită de Bako Botond are trei jucătoare convocate la loturile naționale: Tamara Radojevics și Timea Milosevics (Serbia), respectiv Veronika Habánková (Slovacia).
(minaur.ro)