Echipa feminina de handbal a Romaniei a fost repartizata in grupa B a Campionatului European 2014 (7-21 decembrie) din Croatia si Ungaria, alaturi de Norvegia Danemarca si Ucraina, conform tragerii la sorti efectuata azi de EHF la Zagreb. Romania, calificata la turneul final al CE 2014 dupa dubla cu Belarus, va disputa meciurile din aceasta grupa de foc la Debrecen.
Norvegia este una dintre cele mai titrate nationale din handbalul feminin cu un palmares in care se remarca doua medalii olimpice de aur (2008, 2012), doua titluri mondiale (1999, 2011) si cinci titluri europene (1998, 2004, 2006, 2008, 2010).
Danemarca este tripla campioana europeana (1996, 2000, 2004), campioana mondiala (1997) si tripla campioana olimpica (1996, 2000, 2004)
Nationala Ucrainei are in palmares o medalie europeana de argint la editia din 2000 din Romania si un bronz olimpic la JO 2004.
Iata componenta celorlalte grupe:
Grupa A: Ungaria, Spania, Rusia, Polonia;
Grupa C: Suedia, Germania, Croatia, Olanda;
Grupa D: Muntenegru, Franta, Serbia, Slovacia;
Grupele principale, in care se califica primele trei echipe din grupe, se vor disputa apoi la Debrecen si Zagreb, iar finalele la Budapesta.
Sursa: Agerpres