Vezi VIDEO
Maine dimineata, Stiinta HCM Baia Mare va efectua un antrenament si, dupa masa de pranz, va porni spre Bacau, acolo unde sambata, 16 ianuarie, de la ora 11.00, in sala Orizont (in sala sporturilor se schimba suprafata de joc), baimarencele vor intalni echipa Stiinta Bacau, in cadrul etapei a X-a a Ligii Nationale de handbal feminin. Meciul va fi arbitrat de cuplul Adrian Dima – Florin Ichim din Galati. Cei doi au fluierat echipa din Baia Mare si in prima etapa din campionat, la Rapid, cand handbalistele antrenate de Baban si Buceschi (foto) castigau cu 41-21.
„Echipa folosita este aceeasi din meciul cu Braila. Melinda Geiger are o accidentare usoara la cot, iar Carmen Buceschi si Magdalena Kovacs se resimt dupa meciul cu Braila” a informat antrenorul Costica Buceschi. Doua jucatoare indisponibile: Camelia Balint si Zsanett Borbely.
La aceasta ora, Stiinta HCM Baia Mare ocupa locul III in clasament, avand un total de 12 puncte. Echipa din Bacau poarta trena Ligii, aflandu-se pe locul XIV, cu un singur punct (obtinut in 12 septembrie, la Buzau). In etapa precedenta, ambele adversare de sambata au suferit esecuri: Stiinta HCM Baia Mare pe propriul teren, in fata echipei din Braila, cu scorul 24-27; echipa din Bacau la Rapid Bucuresti, cu 23-32.
In topul national al golgeterelor, Camelia Balint figureaza pe locul VII, cu 36 goluri inscrise pentru Baia Mare; din partea echipei din Bacau, doua prezente in ierarhia marcatoarelor: Oana Bondar si Marilena Burghel, amandoua cu cate 54 de goluri ocupand locurile VIII-IX.
„Singurul obiectiv pentru acest meci este victoria: pentru cele doua puncte, dar si pentru refacerea moralului in perspectiva meciurilor grele care urmeaza accasa – cu Clujul (in 23 ianuarie) si cu Zalaul (in 30 ianuarie)” a informat Costica Buceschi. „Bacaul este o echipa despre care toata lumea spune ca e candidata numarul 1 la retrogradare, dar este o echipa care a scapat de griji si joaca fara trac, o echipa ambitioasa si tanara si nu cred ca va fi un meci usor. Noi mergem cu gandul la victorie, pentru asta ne-am pregatit toata saptamana” a adaugat tehnicianul baimarean.
Ieri, in primul meci disputat in cadrul etapei a X-a a Ligii Nationale de handbal feminin, Oltchim Rm. Valcea a invins cu scorul 36-24 (21-16) echipa HC Zalau. Restul partidelor din aceasta etapa au loc sambata, 16 ianuarie: Stiinta Bacau – Stiinta HCM Baia Mare, CSM Cetate Devatrans – HCM Roman, HCM Buzau – Tomis Constanta, Rulmentul Urban Brasov – HC Otelul Galati, HC Dunarea Braila – Universitatea Resita, Universitatea Jolidon Cluj – Rapid CFR Bucuresti.
Sursa: Ramona-Ioana POP
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult