Prima semifinală a Cupei României la handbal feminin a avut un deznodământ oarecum așteptat, SCM Râmnicu Vâlcea obținând o victorie categorică în fața echipei Măgura Cisnădie. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care echipa pregătită de Florentin Pera s-a desprins treptat și a reușit o victorie fără drept de apel.
Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea: 21-31 (12-16)
- Cisnădie: Voicu, Moreschi, Pașca – Moldovan 9, Țiplea 7, Araujo 4, Apetrei 1, Gatzel, Da Silva, Petrescu, Hoha, Tomescu. Antrenor: Alexandru Weber.
- Vâlcea: Dumanska, Blazek, Ciucă – Glibko 9, Florică 5, Fernandez 4, Vieira 4, Vasileuskaya 3, Popa 2, Băcăoanu 1, Gavrilă 1, Lopez 1, Badea 1, Khouildi, Petrovic. Antrenor: Florentin Pera.
A doua semifinală a fost cea dintre CSM București și HC Zalău. Campioana en-titre și deținătoarea trofeului Cupei României, CSM București a avut un început slab de meci, dar de la jumătatea primei reprize a controlat jocul și s-a distanțat decisiv. A avut Zalău o revenire pe finalul meciului, dar CSMB nu putea rata ocazia de a juca o nouă finală.
CSM București – HC Zalău: 27-23 (16-6)
- CSMB: Grubisic, Ungureanu, Ion – Constantinescu 5, Mehmedovic 5, Lazovic 4, Bazaliu 3, Omoregie 3, Hagman 3, Udriștioiu 1, Radicevic 1, Curea 1, Lekic 1, Jacobsen, Marin. Anrenor Dragan Djukic
- Zalău: Kelemen, Sabău, Teodorescu – Severin 7, Abed Kader 5, Nica 5, Popescu 2, Mihart 1, Panici 1, Nichitean 1, Lazea 1, Corban, Berbece, Irimia, Szollosi, Pricop
Duminică se vor disputa la Bistrița cele două finale. De la ora 15.00 vom avea finală mică, între Zalău și Cisnădie, iar de la ora 17.30, finala mare, între CSMB și Râmnicu Vâlcea.