FR de Handbal a publicat datele de desfășurare a partidelor din primele eșaloane și Cupa României. Partidele din Liga Florilor se vor desfășura sâmbătă și miercuri, prima rundă fiind prevăzută pentru 31 august, iar ultima pe 20 mai, conform handbalmania.ro. Așa cum se întâmplă de mai mulți ani, în fiecare an se schimbă ziua de joc la feminin, cu cea de la masculin.
Prima rundă din Liga Florilor programează meciurile: Rapid București – Corona Brașov; Gloria Bistrița – SCM Craiova; HC Zalău – CSM București; SCM Gloria Buzău – “U” Cluj Napoca; CS Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie; Unirea Slobozia – CSM Slatina; SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila
Între 13 noiembrie și 7 ianuarie vom avea pauză, deoarece echipa națională va participa la Campionatele Mondiale din Japonia.
Cupa României la feminin va avea 16-imile pe 15 ianuarie 2020, optimile pe 15 februarie, sferturile pe 11 martie și turneul final pe 25-26 aprilie anul viitor.
Liga Zimbrilor se va disputa după același sistem ca și precedenta ediție, cu sezon regulat, iar apoi cu play-off și play-out. Partidele din prima ligă masculină vor avea loc joi și duminică, prima etapă urmând să se dispute pe 29 august, sezonul regulat încheindu-se pe 26 martie 2020, cu o pauză de iarnă între 12 decembrie și 30 ianuarie.
Prima etapă din Liga Zimbrilor: CSM Școlar Reșița – HC Buzău; CSM Bacău – Dunărea Călărași; Steaua București – SCM Politehnica Timișoara; CS Minaur Baia Mare – Dobrogea Sud Constanța; Potaissa Turda – CSM București; Dinamo București – CSM Vaslui; CSM Făgăraș – CSM Focșani
Primele opt clasate vor evolua în play-off, împărțite în două grupe, în perioada 8 aprilie – 10 mai 2020. Finala și meciurile de clasament vor avea loc între 14 și 28 mai anul viitor. Ocupantele locurilor 9-14 din sezonul regulat vor evolua în play-out, meciuri fiecare cu fiecare, între 5 aprilie și 21 mai 2020.
La masculin, Cupa României va începe pe 3 noiembrie cu 16-imile, optimile sunt programate pe 8 decembrie, sferturile de finală pe 15 decembrie, iar turneul final în perioada 4-5 aprilie 2020.
Toate formațiile au obligația folosirii a cel puțin unui jucător senior de cetățenie română sub 21 de ani (să nu fi împlinit 21 de ani la 31 decembrie 2019), în medie 10 minute pe meci.