Denisa Ștefania Dedu este de mai mulți ani una dintre componentele de bază ale echipei naționale de handbal feminin a României, asta chiar dacă are doar 25 de ani (pe care îi va împlini pe 27 septembrie). Denisa a început handbalul la CSȘ Dinamo Brașov, după care a fost promovată la echipa de senioare ASC Corona Brașov, unde a jucat până în 2017, an în care s-a transferat la echipa maghiară Siofok. Din vară, Denisa a semnat cu CSM București. Dedu are 47 de selecții la echipa națională, pentru care a reușit să înscrie și trei goluri.
Denisa a fost prezentă miercuri la magazinul Merasport, din str. Gheorghe Șincai nr. 10. A stat pe cunoscuta “canapea roșie” din magazin. Toate acestea datorită familiei Pop, care gândește altfel afacerile și care vrea să fie cât mai aproape de cei care își doresc echipament Hummel de cea mai bună calitate.
Am realizat un interviu cu Denisa Dedu, pe care îl prezentăm acum.
– A schimbat ceva plecarea ta în Ungaria?
Când am plecat în Ungaria cred că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Dacă rămâneam nu cred că mai puteam progresa prea mult, mă plafonam. Pe mine, experiența din Ungaria m-a călit din toate punctele de vedere, nu numai neapărat handbalistic, ci și pe partea personală. Eu eram acasă, la Brașov, într-o zonă de confort. La Siofok totul mi s-a părut de un nivel foarte ridicat.
– Cum era cu fetele noi, cu altă lume?
Chiar am avut parte de un colectiv super și de jucătoare care tot timpul ținteau spre marea performanță, să câștige tot timpul, să se dedice 100% la antrenament. Dacă veneai la antrenamente fără chef, veneau fetele și te scuturau. Antrenorul nu te atenționa, totul venea din partea jucătoarelor.
– A fost primul tău trofeu european cu Siofok, Cupa EHF.
– A fost într-adevăr o realizare, într-o competiție destul de plăcută pentru noi. Și echipa a mers bine, am avut succes. Mă bucuram foarte mult când primeam mesaje din țară, telefoane, am știut că lumea ne urmărea.
– Ai învățat ungurește?
– Nu, doar câteva cuvinte, uzual. E prea complicat să înveți, mi se pare o limbă foarte grea. Am avut un grup de suporteri fanatici. Unul restrâns, care venea peste tot cu noi. Oamenii erau foarte dedicați, au fost și până în Danemarca, făceau două zile cu microbusul. Am simțit, și eu și Gabi Perianu, că am fost iubite acolo. M-a șocat sincer, mai ales că știam că este o rivalitate mare. Tot timpul când intram pe teren ne strigau numele. Am rămas foarte plăcut impresionată. Simți că ești respectat. Nu am ce să le reproșez.
– Au fost probleme cu banii acolo?
– Nu au fost probleme. Abia în ultimele trei luni acolo au fost ceva probleme, când patronul a avut niște probleme. Am avut sponsori, printre care și Hummel, și patronul care bagă toți banii. Și sala el a construit-o, a băgat 10 milioane de Euro. Acum vrea să-și facă spital. E un om foarte pasionat și investește foarte mult.
– De când te-a contactat CSMB? Ai mai avut și alte oferte?
– Am vorbit cu București de la începutul anului. Am mai avut și alte oferte. M-a impresionat și că oamenii de acolo au venit să-mi propună prelungirea contractului încă din decembrie, dinainte să plecăm la lot. Chiar cu 8 luni înainte. Ei ne-au propus, noi am vorbit de 5-6 ori. Făceau tot ce trebuie să stăm liniștite. Au încercat și la Siofok să păstreze nucleul. Chiar se întrebau care este problema la ei, de ce au plecat 6-7 jucătoare. Au crezut că e o problemă a lor. Nu au ce să le reproșez, nici măcar dacă mă gândesc la lucruri minore.
– Ați mers mai sus…
– Da, eu cu Bebe am venit la CSMB, Estelle Nze Minko s-a dus la Gyor, Mireya s-a dus la Vâlcea. Toate au mers mai sus. La ei este o problemă că nu pot juca încă în Champions League. Mai e și viața socială. Nu ai ce să faci. Ești numai pentru handbal acolo. În genul ăsta de oraș poți face performanță. Dacă eram cu familia era perfect.
– Mai ai de jucat minimum 10 de ani la nivel înalt…
– Așa zic și eu. Așa sper. E bine acum la CSMB, suntem mai multe românce, relațiile se sudează altfel. Este și același antrenor la CSMB și la națională, același sistem.
– Ce dorești să faci după ce te lași de handbal? Sigur, nu ne gândim acum la acest lucru, mai ai multe de demonstrate.
– Mi-e greu să spun acum, însă mă gândesc la o familie, la copii. Acum sunt mai puține mămici la echipa națională, mă și uit în jurul meu că sunt multe jucătoare tinere. Chiar mă simt eu bătrână când le văd. Nu știu dacă mi-aș dori să fiu antrenoare de handbal, după handbal. Nu pot spune prea multe. E posibil să îmi doresc să fac și altceva.
– Sunteți la echipa națională două fete sub 25 de ani, tu și cu Yulia. Poarta pare asigurată de 10 ani de acum înainte. Plus că vin fete din urmă.
– Desigur, dar poarta echipei naționale poate fi deschisă pentru toată lumea.
– Cât face Cristina Neagu în echipă?
– Cântărește mult. Nu pot să dau un procent acum. Calitatea ei ca jucătoare nu poate fi contestată de nimeni. Dar mai are și calitatea de lider. Știe cum să te încurajeze, te împinge din spate, te motivează. Ține mult la aspectul ăsta și se străduiește să dea energie echipei.
– Noi am terminat pe locul 4 la Europene. E bine?
– Mda, vă spun altfel, Ungaria a terminat pe locul 7 și oamenii erau foarte mulțumiți. Cred însă că Ungaria are de 10 ori bugetul mai mare decât al nostru. Noi greșim însă la juniori, unde se pune foarte multă presiune pe copii, că trebuie câștigat orice. Ești junioare și asta trebuie să faci: să arunci la poartă. Cu timpul, procentajele tale vor crește dacă muncești. Trebuie control, nu presiune. Li se taie din aripi. Nu arunc la poartă, pentru că ratez și dacă ratez mă ceartă – asta nu e normal, merg reținuți. Uite, la unguri, cu trei generații de campioane acum, aproape toate fetele joacă în Liga Națională. Sunt jucătoare de 18 ani, care evoluează titulare.
– Aveți meci greu azi cu Minaur. Lumea povestește în oraș: dacă le-a bătut Zalău, le putem bate și noi.
– Da, avem meci greu. Lumea vorbește. Așa au spus și cei de la Buzău. Au spus, gata, mergem și le batem. E greu acum. Și pentru noi e greu. Campionatul românesc s-a întărit și chiar am auzit că ar fi al doilea după cel maghiar ca valoare. În primele cinci sigur suntem. E și cel danez, și cel francez.
– Ai fost vreodată aproape să joci pentru Baia Mare?
– Nu cred. Am fost foarte aproape să merg în Danemarca la o echipă de club. A fost o dată vorba când eram la junioare, prin 2009, să vin și eu și fratele meu aici. Atunci aveam 2-3 ani de handbal, nu mai știu. Dar nu s-a pus problema. Eu chiar mi-am dorit să plec în străinătate. Mi-am spus că dacă e să fac o schimbare, atunci să fie în străinătate. Fiecare experiență are rolul ei.
– Servicii de creare site web
