Locul 7 obtinut de nationala feminina la JO de la Beijing a facut ca FR de Handbal sa nu le mai prelungeasca intelegerile antrenorilor Gheorghe Tadici si Dumitru Musi, ale caror contracte au expirat pe 31 august. Locul lor va fi luat de suedezul Thomas Ryde.
Comisia Tehnica a propus sase nume pentru functia de antrenor principal al nationalei feminine de handbal: Radu Voina, Remus Draganescu, Cornel Badulescu, Dumitru Musi, Mariana Tarca si Aurelian Rosca. Pana la urma s-a ajuns la o „dubla”, Radu Voina si Mariana Tarca fiind alesii. A aparut insa propunerea presedintelui FRH si totul s-a schimbat.
Lovitura de teatru! Desi Comitetul Director al FRH a inaintat doar numele celor doi antrenori romani, presedintele FRH, Cristian Gatu, a rasturnat toate calculele. El l-a propus pe suedezul Thomas Ryde, care a fost numit apoi prin votul majoritatii membrilor CA ca inlocuitor al lui Tadici. Doar patru au fost impotriva: Gheorghe Tadici, Constantin Cazacu, Sevistean Popa si Teodor Rad.
Thomas Ryde a antrenat ultima data pe Viborg (Danemarca), echipa cu care a castigat in 2007 Liga Campionilor. Ryde are mandat pana dupa turneul final al CE 2008, care va avea loc in Macedonia, el urmand sa primeasca un salariu lunar de 6000 de euro! Ryde va avea un secund roman, numit de Comitetul Director.
Sursa: M.G.