Campionatul Ligii Florilor a luat o scurtă pauză, până pe 12 martie, pentru acțiunile loturilor naționale. Șase fete de la CS Minaur au fost convocate la echipele naționale. Din păcate, Cristina Laslo n-a mai rămas la lotul de senioare, deoarece ea a suferit o accidentare în meciul cu CSM Slatina și va urma un program de recuperare.
Astfel, singura jucătoare de la CS Minaur care va face parte din lotul României este Anca Polocoșer. Ea participă la stagiul de pregătire centralizată de la Mioveni (care se termină azi), și la jocurile de calificare cu Danemarca pentru turneul final al Campionatului European din 2022 (miercuri, 2 martie, ora 18.05, TVR 2 – Mioveni, 5 martie – Odense).
România face parte din grupa 2 de calificare și are trei puncte după două runde (26-19 cu Insulele Feroe și 33-33 cu Austria, în deplasare). După cele două meciuri cu Danemarca, urmează cel cu Feroe (20 aprilie, la Torshavn) și cel cu Austria (24 aprilie, la Râmnicu Vâlcea). Primele două clasate din grupă se vor califica la turneul final din luna decembrie.
Amra Pandzic și Jelena Lavko au fost convocate la loturile naționale de senioare ale Sloveniei, respectiv Serbiei, pentru turneul final al Campionatului European din 2022! Serbia este în grupa 6, cu Suedia, Islanda și Turcia (are o victorie și o înfrângere), în timp ce Slovenia este calificată direct, organizând CE 2022 alături de Macedonia de Nord și Muntenegru.
Andreea Țîrle și Maria Groșan au fost convocate la loturile naționale de tineret, respectiv junioare, pentru pregătire și participare la Trofeul Carpați (25 februarie – 6 martie, Râmnicu Vâlcea).
În Liga Florilor, am trecut peste etapa a 16-a. Mai sunt două restanțe de jucat: CSM Deva – SCM Rm. Vâlcea (din etapa 15) și Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila (din etapa 10, meci reprogramat pe 9 martie)
Clasament
Rapid București – 39p (476-423) – 16
CSM București – 38p (465-379) – 16
SCM Rm. Vâlcea – 34p (431-392) – 15
Gloria Buzău – 31p (440-405) – 16
Măgura Cisnădie – 30p (412-385) – 15
Minaur Baia Mare – 27p (460-449) – 16
Dunărea Brăila – 25 (417-379) – 15
HC Zalău – 25p (359-363) – 16
SCM Craiova – 23p (421-419) – 16
Gloria Bistrița – 20p (408-398) – 16
CSM Slatina – 15p (394-424) – 16
Dacia Mioveni – 15p (364-397) – 16
Știința București – 3p (371-475) – 16
CSM Deva – 0p (299-429) – 15
Etapa 17. Sâmbătă, 12 martie: HC Zalău – SCM Craiova; Dacia Mioveni – CS Minaur; CSM Slatina – Știința București; Dunărea Brăila – Gloria Bistrița; Gloria Buzău – CSM Deva; Măgura Cisnădie – Rapid București (11.00, TVR 2); CSM București – SCM Rm. Vâlcea (15.30, TVR 1).