Cristina Neagu nu va mai îmbrăca tricoul naționalei României, anunț făcut chiar de ea la revenirea în țară de la Campionatul Mondial de Handbal. Interul-stânga a oferit un mesaj reporterilor, prin care și-a transmis în mod clar retragerea, după ce s-a vehiculat că ratarea Jocurilor Olimpice este echivalentă cu acest lucru.
Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională, la capătul unui turneu final în care România și-a ratat obiectivele. Tricolorele nu au reușit să acceadă nici în sferturile competiției și nici la turneul preolimpic, iar această contra-performanță a atras critici chiar și din partea președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu.
Neagu ar fi dat de înțeles încă de dinaintea turneului din Danemarca, Suedia și Norvegia că dacă România nu va reuși să se califice la Olimpiada din Paris, atunci Mondialul va fi ultimul ei turneu. Interul-stânga ar fi dorit să își ia „adio” de la națională după Jocurile Olimpice, însă rezultatele de la Mondial nu au avantajat-o.
Zvonurile privind retragerea lui Neagu au devenit o realitate confirmată chiar de ea la aeroport, la revenirea de la turneul final. Starul formației lui Pera, care s-a confruntat cu o accidentare la Mondial și a prins puține minute, a oferit un mesaj prin care și-a anunțat retragerea.
„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut.
Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.
Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a transmis Neagu, potrivit Digi Sport.