Liga Florilor este în pauză datorită reunirii loturilor echipelor naționale ale României pentru turneele din Franța și Polonia, astfel că echipa feminină a CS Minaur are programat un meci amical în Ungaria, în compania echipei Debrecen VSC. Partida va avea loc joi, 21 martie, în Debrecen.
La această partidă de pregătire vor lipsi jucătoarele convocate la echipele naționale: Sonia Seraficeanu, Anca Polocoșer (vor participa cu lotul A la Turneul amical internațional Golden League din Franța), Andreea Tecar (va participa cu lotul B la Turneul amical din Gdansk, Polonia), Marija Shteriova (stagiu de pregătire pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2019), Adriana Medvedova (va participa la un Turneu internațional în Polonia), Helena Rysankova (va participa la un Turneu internațional în Croația).
CS Minaur Baia Mare îşi reia programul competițional în Liga Florilor în 28 martie, în depasare, cu echipa CSM Slatina.