Derby-ul ardelean dintre Baia Mare și Bistrița a adus o nouă victorie pentru CS Minaur, 27-23 (14-11), după un meci frumos, îndârjit, cu apărări tari și un ritm decent. Arbitrii din Vaslui n-au fluierat orice, iar minute de eliminare au fost în total patru, dezavantaj doar pentru Bistrița. Nici șapte metri n-au prea fost, ba la Bistrița chiar n-au contat, pentru că Enache s-a ocupat de problemă la modul cel mai serios.
Ambele echipe s-au apărat bine de tot, probleme fiind la Minaur mai des pe centru, unde trebuie găsită o soluție cât mai bună lângă Blohm. Jucătoarea suedeză a dus tot meciul (la fel și în precedentele partide), iar în partea a doua a evoluat cu multă inteligență, evitând eliminările, chiar cu risul ca Rațiu să înscrie. S-a pus osul bine de tot, în toate meciurile și acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranțe.
Minaur a dominat jocul după minutul 10, însă a mai avut o sincopă în partea a doua, când de la 23-19 (min. 48) s-a ajuns la 23-22 (min. 51). A fost singurul moment când ne-am temut cu adevărat. {i nu numai noi, ci și cei de pe banca noastră, care au cerut time-out. A fost apoi și un moment trist pentru Ilyina, care a ratat nu mai puțin de trei atacuri din poziții excelente, de două ori aruncând pe lângă poartă, iar o dată fiind “citită” de Enache. |ntre timp, “Speedy” Fujita a matcat din 7m o dată și încă o dată din extremă și s-a făcut 25-22 (min. 55.45). Până la final a mai punctat de două ori Kovacevic pentru Minaur și o dată Rațiu pentru Bistrița, iar cele trei puncte vin cu bucuria fetelor împreună în Baia Mare.
Un turneu greu de tot, cu puține jucătoare la dispoziție și fără antrenorii Costică Buceschi și Magda Kovacs. Două meciuri au fost gestionate în 12, apoi următoarele două în 14. Să sperăm că vom scăpa de problemele de sănătate, pentru că, mai noi, cel mai greu test, pare cel de Covid-19. {i nu numai pentru Baia Mare, ci aproape pentru toată lumea. Cu o etapă rămasă de jucat în acest an (dacă nu cumva vor fi anulate Europenele), Minaur ocupă locul al doilea și are toate șansele să rămână acolo în 2020.
CS MINAUR BAIA MARE – GLORIA BISTRIȚA: 27-23 (14-11)
- Sepsi Arena din Sf. Gheorghe
- Arbitri: Victor Ionuț Drăguț – Marian Adrian Drăghici (Focșani). Observator FRF: Vasile Pavel (Buzău)
- Aruncări de la 7m: 3-3 (transformate: 3-0; au ratat: Lavko / M. Costa, Dincă, Szabo). Minute de eliminare: 0-4
- CS Minaur: Fillipa Hillevi Karianna Idehn (2 intervenții), Cristina Enache (7 intervenții, a apărat și 3 de 7m) – Asuka Fujita 6/8 (unul din 7m), Jovana Kovacevic 6/9, Jelena Lavko 5/9 (unul din 7m), Linn Christina Blohm 4/4, Cristina Laslo 4/5, Andreea Cristina Popa 2/3, Angela Cioca, Ana Maria Tănasie 0/1, Anca Georgiana Polocoșer, Andreea Tecar, Oana Borș, Eva Kerekes (ultimele trei nu au jucat). Antrenor: Claudia Cetățeanu
- Gloria Bistrița: Ana Maria Măzăreanu (6 intervenții, a apărat și un 7m), Andrada Moroianu (o intervenție) – Elena Nicoleta Dincă 2/3, Szilvia Szabo 2/4, Almudena Maria Rodriguez 4/5, Maria }anc, Raluca Băcăoanu, Miruna Cristina Pica, Anna Dora Fekete, Dzyana Ilyina 3/9, Daniela Constantina Rațiu 6/7, Andreea Lucreția Tetean 0/3, Natalia Vasiluskaia 2/2, Mariana Costa 3/4, Bianca Alina Zegrean 1/1. Antrenori: Horațiu Pașca (principal), Gabriel Borodi (cu portarii)
Etapa 5 (marți, 3 noiembrie)
- AC Activ Prahova Ploiești – SCM Craiova: 17-24
- CS Dacia Mioveni – SCM Râmnicu Vâlcea: 22-39
- HC Zalău – Măgura Cisnădie: 24-39
- SCM Gloria Buzău – ACS Crișul Chișineu-Criș: 41-23
- CSM Slatina – HC Dunărea Brăila: 20-22
- Rapid București – CSM București: 25-35
- CS Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița: 27-23
- CSM Galați – CSU Cluj-Napoca: 28-21
Clasament
- CSM București – 15p (170-117) – 5
- Minaur Baia Mare – 13p (123-102) – 5
- SCM Rm. Vâlcea – 12p (166-126) – 5
- Măgura Cisnădie – 12p (139-108) – 5
- Gloria Buzău – 12p (139-118) – 5
- Dunărea Brăila – 12p (120-100) – 5
- SCM Craiova – 9p (130-114) – 5
- Gloria Bistrița – 9p (119-115) – 5
- Dacia Mioveni – 6p (130-145) – 5
- CSM Slatina – 4p (112-118) – 5
- CSU Cluj-Napoca – 3p (94-112) – 5
- Activ Ploiești – 3p (97-132) – 5
- HC Zalău – 3p (91-127) – 5
- Rapid București – 2p (116-129) – 5
- CSM Galați – 3p (111-135) – 5
- Chișineu-Criș – 0p (92-151) – 5
Etapa a 6-a (ultima care se va disputa în acest an – Sala Polivalentă din București)
- Miercuri, 11 noiembrie: Crișul Chișineu-Criș – Activ Ploiești (11.00); CSM București – CSM Slatina (13.45); Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare (16.30); Dacia Mioveni – Gloria Buzău (19.15)
- Joi, 12 noiembrie: CSU Cluj-Napoca – HC Zalău (10.15); SCM Craiova – CSM Galați (13.00); Măgura Cisnădie – Rapid București (15.45); SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița (18.30).