CS Minaur a terminat la egalitate, 24-24, meciul de la Brăila, disputat împotriva echipei HC Dunărea în cadrul etapei a doua a Ligii Naţionale feminine.
Nou promovata din Baia Mare a jucat cu mult curaj şi determinare, iar în minutul 17 conducea cu 6-10 pe tabela de marcaj. Profitând de o superioritate numerică dar şi de câteva erori tehnice ale oaspetelor echipa locală marchează de trei ori consecutiv (9-10). Lisewska înscrie pentru 9-11, după care urmează o revenire spectaculoasă a Dunării Brăila, echipă care a beneficiat de 7 aruncări de la 7 metri în prima repriză.
Încurajată de circa 1.600 de suporteri brăilencele pleacă la vestiare cu avantaj de un gol (13-12), însă CS Minaur joacă în ultimul minut în dublă inferioritate numerică (eliminate Burlachenko şi Shteriova).
Jucătoarele antrenate de Dumitru Berbece profită de avantajul numeric şi în debutul reprizei secunde şi Dunărea se desprinde la 3 goluri (15-12 în minutul 33).
Băimărencele nu renunţă la luptă. Cu Helena Rysankova în zi de excepţie (7 goluri din acţiune) şi cu Adriana Medvedova remarcabilă în poartă (a avut 15 intervenţii bune, inclusiv 3 aruncări de la 7 metri apărate) oaspetele egalează la 15 în minutul 36. Arbitrii clujeni Nedelea şi Mârza acordă încă 3 aruncări de la 7 metri în favoarea gazdelor în repriza secundă, însă doar una este transformată.
Finalul este electrizant. Dunărea are avantaj de două goluri (24-22) cu cinci minute înainte de final. Shteriova şi Cîrstea punctează decisiv şi Minaur egalează la 24. Alina Czeczi Vătu ratează în ultimul minut de pe extremă, iar oaspetele au 45 de secunde la dispoziţie să marcheze golul victoriei. Marija Shteriova înscrie spectaculos cu o aruncare de la 9 metri însă întreaga asistenţă rămâne nedumerită: arbitrii anulează golul şi acordă o aruncare de la 9 metri pentru un fault asupra Marijei. Costică Buceschi cere time-out şi Minaur mai încearcă odată să finalizeze cu gol. Mingea ajunge la pivotul Oana Bondar, care se întoarce cu două adversare în spate, însă arbitrii acordă din nou 9 metri şi rezultatul final este 24-24.
Merită felicitări întreaga echipă pentru modul în care a evoluat în acest joc, în care gazdele au beneficiat de nu mai puţin de 10 aruncări de la 7 metri (şase au fost însă ratate!) şi de două ori dublă superioritate numerică în momente importante ale partidei.
HC Dunărea Brăila – CS Minaur 24-24 (13-12)
Sala polivalentă „Danubius” – 1.600 de spectatori.
Arbitri: Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea (Cluj Napoca).
Observator FRH: Viorel Ciucan (Bucureşti).
HC Dunărea: Dobre, Razum – Czeczi Vătu 7 (4), Dache 6, Tudor 4, Axinte 3, Safta 2, C. Gheorghe 1, Preda 1, Shutska, D. Munteanu, Krnic.
CS Minaur: Medvedova (12 + 3), Enache (2 aruncări de la 7 m apărate) – Rysankova 7, Lisewska 3 (1), Shteriova 3, Seraficeanu 3, Orşivschi 2, Taivan 2, Cîrstea 2, Burlachenko 1, Bondar 1, Popescu, Tecar, Andriţa.
Aruncări de la 7 m: 10-2 (transformate 4-1, au ratat Czeczi 3, Dache 1, Tudor 1, Axinte 1 respectiv Lisewska 1).
Minute de eliminare: 6-10.