Weekend trecut s-au disputat mai multe meciuri din etapa a treua a grupelor EHF European League (fosta Cupa EHF), a doua întrecere intercluburi ca valoare, după Liga Campionilor. Am fost și două meciuri amânate, iar unul a fost reprogramat.
CS Minaur a jucat la Astrahan cu rusoaicele de la Astrahanocka, iar rezultatul a fost unul negativ. S-a pierdut un meci, însă șansele de a prinde unul din primele două locuri din clasamentul grupei au rămas intacte, mai ales că Minaur va mai juca trei meciuri acasă (cu Astrahan și cele două cu Thuringer) și doar unul în deplasare (la Storhamar). Până la meciurile din Europa vor fi însă două jocuri din Liga Florilor MOL: joi, 28 ianuarie, ora 13.15, cu Măgura Cisnădie, și vineri, 29 ianuarie, de la ora 12.00, cu CSU Cluj-Napoca, ambele în Sala Polivalentă din București.
Programul Grupei C
Etapa 1: CS Minaur Baia Mare – Storhamar: 33-29; Thuringer – Astrahanocka: 22-29
Etapa 2: Storhamar – Astrahanocka: 33-28; Thuringer – CS Minaur (20 februarie, ora 17.00, în Baia Mare)
Etapa 3: Astrahanocka – Minaur: 33-27; Thuringer – Storhamar (7 februarie, 13.00, la Bad Langelsalza în Germania)
Etapa 4: CS Minaur – Astrahanocka (6 februarie, 15.00, Baia Mare); Storhamar – Thuringer (6 februarie, 15.00, Bad Langelsalza)
Etapa 5: Storhamar – CS Minaur (13 februarie, 15.00, la Hamar); Astrahanocka – Thuringer (13 februarie, 15.00, la Astrahan)
Etapa 6: CS Minaur – Thuringer (21 februarie, 17.00, în Baia Mare); Astrahanocka – Storhamar (20 februarie, 15.00, la Astrahan).
Clasament: 1. Astrahanocka – 4p; 2. Storhamar – 2p (+1); 3. CS Minaur – 2p (-2); 4. Thuringer – 0p.
Celelalte rezultate din grupe
Grupa A, etapa 3: Paris 92 (Franța) – Zvezda Zvenigorod (Rusia) – meci amânat; VACI NKSE (Ungaria) – Herning Ikast Handbold (Danemarca): 26-38. Clasament: 1. Herning – 4p; 2. Paris – 4p; 3. VACI – 2p; 4. Zvezda – 0p
Grupa B, etapa 3: MKS Perla Lublin (Polonia) – Nantes Atlantique Handball (Franța): 26-31; Kastamonu Belediyesi GSK (Turcia) – HC Lada Togliati (Rusia): 29-25. Clasament: 1. Nantes – 4p; 2. Lublin – 3p; 3. Kastamonu – 3p; 4. Lada – 2p
Grupa D, etapa 3: Fleury Loiret Handball (Franța) – Kuban Krasnodar (Rusia) – amânat; HC Dunărea Brăila (România) – Siofok KC (Ungaria): 25-27. Clasament: 1. Siofok – 5p; 2. Dunărea – 3p; 3. Kuban – 2p; 4. Fleury – 0p.