Federația Europeană de Handbal (EHF), dar și bookmakerii caselor de pariuri dau Minaur Baia Mare drept marea favorită la câștigarea EHF European League. Care sunt atuurile echipei maramureșene?
La începutul sezonului, înainte de tragerea la sorți a grupelor, formația maghiară Siofok KC era cotată cu prima șansă la câștigarea EHF European League. Numai că, din cauza problemelor financiare, echipa aflată pe malul lacului Balaton a trebuit să renunțe la multe vedete. Eckerle, Snelder, Van der Heijden, Nerea Pena au părăsit echipa pregătită de croatul Zdravko Zovko și Siofok nu mai este văzută drept principala forță a competiției, scrie gsp.ro.
Într-o analiză făcută pe site-ul Federației Europene de Handbal, rolul de „lider” al celei de-a doua competiții europene a fost luat de Minaur Baia Mare! Gruparea pregătită de Costică Buceschi revine în cupele europene după o pauză de cinci ani. Continuatoarea „defunctei” HCM Baia Mare, care a câștigat titlul în 2014 și a ajuns apoi în „sferturile” Ligii Campionilor, Baia Mare a reușit câteva transferuri de marcă în vara trecută.
Minaur a avut 6 jucătoare la Euro 2020, cele mai multe dintre echipele participante în EHF European League. Laslo, Seraficeanu, Polocoșer, Andreea Popa (România), Lavko (Serbia), Blohm (Suedia) sunt handbalistele care au fost la turneul final din Danemarca.
Minaur s-a descurcat bine și în primele etape din Liga Națională, anunțând că intră și ea, în lupta la titlu, alături de CSM București și SCM Rm. Vâlcea. Linn Blohm, cel mai bun pivot de la Mondialul din 2019, Cristina Laslo, Jovana Kovacevici sau Jelena Lavko sunt cele mai importante nume aduse de echipa maramureșeană. De altfel, Minaur a reușit nu mai puțin de 12 transferuri în vară și vizează acum cucerirea EHF European League. Ar fi primul trofeu european pentru handbalul feminin băimărean, după ce băieții au câștigat Cupa IHF în două rânduri: 1985 și 1988.
Favorita 3 conform federației europene ar fi formația daneză Ikast Herning, care e văzută însă de casele de pariuri principala favorită alături de Minaur Baia Mare. Ikast a câștigat de două ori trofeul, în trecut, 2002 și 2011, și a jucat altre trei finale! Echipa pregătită de Kasper Christensen se bazează în principal pe un puternic contingent norvegian cu Stine Skogrand, căpitanul echipei, campioană europeană anul trecut, cu Helene Fauske, cu Vilde Johansen sau cu Ingvild Bakkerud.
FAVORITELE EHF
1. Minaur Baia Mare
2. Astrahanocika Astrahan
3. Ikast Herning
4. Paris 92
5. Siofok KC
FAVORITELE LA CASELE DE PARIURI
1. Minaur Baia Mare cotă 4/1
1. Ikast Herning cotă 4/1
3. Astrahanocika Astrahan cotă 6/1
4. Siofok KC cotă 8/1
4. Lada Togliatti cotă 8/1