Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, a apreciat, miercuri, ca sunt oportune eventualele cheltuieli cu organizarea anul acesta a Campionatului European de Handbal Feminin in Romania, avand in vedere numarul mare de fani ai acestui sport in tara. „Noi consideram ca avem performante in acest sport, avem multi fani, este oportun si, in functie de necesitati, vom dimensiona (cheltuielile – n.r.) de asa natura incat sa fie reale, corecte”, a spus Georgescu, la Guvern. El a precizat ca suma care ar urma sa fie eventual alocata va trebui sa tina cont de realitatile din Romania. „Acea suma va fi mentionata la nivel real, tinand cont de realitatile tarii si tinand cont ca avem o baza sportiva buna in acest domeniu, un public foarte interesat de acest sport, asa incat se vor gasi solutiile tehnice si financiare necesare”, a mai spus ministrul Finantelor.
Premierul Victor Ponta i-a cerut, miercuri, in sedinta de Guvern, ministrului de Finante, Florin Georgescu, sa sprijine financiar Federatia Romana de Handbal si Agentia Nationala pentru Sport si Tineret pentru ca Romania sa organizeze Campionatul European de Handbal Feminin in decembrie. „Cred ca avem si o veste buna pentru iubitorii de sport si o veste proasta pentru ministrul de Finante. Cred ca in decembrie, domnul presedinte Gatu (Cristian Gatu, presedintele Federatiei Romane de Handbal – n.r.) m-a informat – putem sa organizam in Romania Campionatul European de Handbal Feminin, ceea ce ne-ar prinde foarte bine mai ales dupa vesti destul de proaste din sport, sa avem un mare eveniment in Romania e un lucru foarte bun. Va rog, domnule ministru, sa sprijiniti Federatia de Handbal si Autoritatea pentru Sport sa nu ratam aceasta oportunitate„, a spus Ponta, la Guvern.
Cristian Gatu, presedintele FR de Handbal, a confirmat pentru AGERPRES ca a transmis marti candidatura Romaniei pentru organizarea Campionatului European de handbal feminin (4-16 decembrie 2012), dupa ce a primit acordul verbal al premierului Victor Ponta. Cristian Gatu a precizat ca Federatia Europeana de Handbal (EHF) a anuntat ca Olanda a declinat organizarea competitiei si a contactat sambata o serie de federatii capabile sa organizeze un asemenea eveniment.
Sursa: Agerpres