Echipa naţională a României debutează, joi, cu Germania, la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca.
Programul meciurilor naţionalei României:
Joi:
România-Germania, 19:00, în direct pe Digi Sport 1, Look Sport+ şi Telekom Sport 1
Sâmbătă:
Polonia-România, 17:00, în direct pe Digi Sport 1, Look Sport+ şi Telekom Sport 1
Luni:
România-Norvegia, 21:30, în direct pe Digi Sport 1, Look Sport+ şi Telekom Sport 1
Tricolorele, repartizate iniţial la Trondheim, vor evolua la Kolding după ce Danemarca a preluat întreaga organizare a turneului, în urma retragerii Norvegiei din calitatea de co-organizatoare, din cauza pandemiei de coronavirus.
În celelalte grupe joacă echipele: Franţa, Danemarca, Muntenegru, Slovenia (grupa A), Rusia, Suedia, Spania, Cehia (B) şi Olanda, Ungaria, Serbia, Croaţia (C).
Primele trei clasate vor continua în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A şi B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C şi D în grupa principală II, între 10-15 decembrie.
În 18 decembrie vor avea loc semifinalele şi meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, iar finalele pentru medalii sunt programate în 20 decembrie.
La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Chiar înaintea acestei partide, căpitanul naţionalei tricolore, Cristina Neagu, a suferit o ruptură de ligamente în partida cu Ungaria, ratând lupta pentru medalii la CE.
Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.
Lotul cu care România se prezintă la EURO 2020 este următorul:
Portari: Denisa Dedu (CSM București), Yulyia Dumanska (Podravka Koprivnica), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)
Extremă stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (HC Zalău), Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău)
Inter stânga: Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Cristina Neagu (CSM București)
Centru: Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare), Eliza Buceschi (Rapid București), Ana Maria Țicu (SCM Craiova)
Inter dreapta: Laura Popa (Rapid București), Ana Maria Savu (SCM Craiova)
Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare), Laura Moisă (CSM București)
Pivot: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subțirică Iovănescu (SCM Gloria Buzău)
Staff: Bogdan Burcea (principal), Robert Licu (secund), Jaume Fort Mauri (cu portarii), Ștefan Ciuntu (preparator fizic), Ioan Radu Cheregi (performance analyst), Florin Ciocoiu (doctor), Valentin Cucu (kinetoterapeut), Lavinia Vlangar (kinetoterapeut), Nicoleta Alexandrescu (team manager), Doru Costică (media manager)