De marți până joi, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda unui triunghiular organizat de CS Minaur. Alături de echipa noastră, la turneu vor mai fi prezente Gloria Bistrița și HC Zalău. Intrarea este liberă, cu respectarea normelor în vigoare, respectiv vaccinarea obligatorie sau dovada trecerii prin boală, masca obligatorie și distanțare de minimum 1 metru.
Marți, 28 decembrie, ora 18.00: CS Minaur – HC Zalău
Miercuri, 29 decembrie, ora 12.30: HC Zalău – Gloria Bistrița
Joi, 30 decembrie, ora 11.00: CS Minaur – Gloria Bistrița
CS Minaur a participat săptămâna trecută la Cupa Consiliului Județean Sălaj, întrecere la care s-a clasat pe locul al doilea, după două victorii și un egal. Fetele antrenate de Raul Fotonea și Daniel Apostu au terminat la egalitate, 27-27 cu HC Zalău și au învins cu 33-29 pe SCM Gloria Buzău și cu 34-29 pe Dacia Mioveni.
Primul meci oficial din 2022 va avea loc pe 5 ianuarie, dată la care Minaur va evolua în deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea (ora 18.00, în direct la TVR 1). Mai apoi, pe 9 ianuarie, echipa noastră va debuta în grupele EHF European League, pe teren propriu, cu echipa poloneză MKS Zaglebie Lubin (ora 16.00). (csminaur.ro)