Vicecampioană în Liga Florilor și medaliată cu bronz în EHF European League, echipa feminină de handbal CS Minaur Baia Mare se pregătește pentru noul sezon. Va fi unul încărcat, pe trei fronturi, Liga Florilor, Cupa României și cupe europene. Minaur a solicitat wild-card pentru Liga Campionilor.
Au venit la echipă: Alexandra Severin (inter stânga, ultima oară la HC Zalău), Elena Mihailovna Utkina (Rusia, portar, ultima oară la Kuban Krasnodar, împrumutată de la ȚSKA Moscova), Elaine Gomes Barbosa (Brazilia, pivot, ultima oară la BM Granollers – Spania).
Au rămas la CS Minaur: Cristina Enache (portar), Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes (extremă stânga), Asuka Fujita, Oana Borș (extremă dreapta), Anca Polocoșer, Karoline Helena de Souza (inter stânga), Cristina Laslo, Andreea Popa, Angela Cioca (centru), Jelena Lavko (inter dreapta), Yaroslava Burlachenko (pivot).
Elaine Gomes Barbosa (pivot) – s-a născut pe 1 iunie 1992 la Fortaleza (Brazilia). Are 1,83 m și 70 kg. A jucat în cariera sa pentru mai multe cluburi: Abluhand (2010-2012), Forca Atletica Handebol (2013-2014), Nykobing (2014-2016), HCM Râmnicu Vâlcea (2016-2017), Kastamonu (2017-2018), Nantes (2018-2019), Corona Brașov (2019), BM Granollers (2020-2021).
Din 2010 joacă pentru echipa na]ională a Braziliei, cu care a câștigat titlul mondial în 2013 (Serbia), de două ori Jocurile Panamericane (2015 și 2019), plus Campionatul Americii Centrale și de Sud (2018).
Este în lotul Braziliei de 21 de jucătoare pentru Jocurile Olimpice de la Tokio.