Vezi VIDEO
HCM Stiinta Baia Mare s-a reunit in aceasta dimineata in vederea pregatirii sezonului 2011/2012 de Liga Nationala de handbal feminin. Un an competitional care se anunta extrem de dificil, nu numai din cauza ca in primul esalon vor ramane 12 echipe, ci si fiindca au plecat jucatoare cu experienta (Camelia Balint Hotea la Brasov si Raluca Pomohaci Mihai la Cluj) si au venit, in schimb, junioare. Vestea buna la acest capitol este ca Eliza Buceschi se afla foarte aproape de a opta din nou pentru o dubla legitimare Extrem – HCM. Schimbari s-au produs si pe banca tehnica: Costica Buceschi a revenit la HCM, de data aceasta in postura de antrenor principal (in perioada 2007-2010 a fost secundul antrenorului emerit Ioan Baban, care a semnat recent un contract cu Braila), iar Magda Kovacs a revenit la echipa nu in postura de capitan, ci in cea de antrenor secund (dupa ce a devenit mamica, fetita ei, Karla, fiind nascuta in 4 martie 2011). Peste vara, presedintele Nicolae Bud si vicepresedintele Dan Benga si-au dat demisiile din functiile detinute la echipa.
In aceasta dimineata lotul echipei HCM Stiinta Baia Mare s-a reunit sub conducerea tehnica a antrenorilor Costica Buceschi si Magda Kovacs. Noul tandem de tehnicieni are sarcina de a mentine echipa in primul esalon al handbalului feminin romanesc.
„Va fi foarte greu, avand in vedere ca vor cadea patru echipe, insa speram – ca de fiecare data la inceput de drum – sa fim sanatoase si sa nu patim ce am patit anul trecut, cand am avut prea multe accidentari. Si, incet-incet, sa ne indeplinim obiectivul stabilit la inceputul sezonului: sa ne salvam de la retrogradare. Speram sa reusim ceea ce ne propunem si sunt convinsa ca prin ambitie, munca multa si sufletul pe care il punem in tot ceea ce facem vom reusi„, a spus Jenica Rudics, capitanul echipei HCM Stiinta Baia Mare.
„Ne asteapta un sezon foarte greu, avand in vedere ca majoritatea echipelor s-au intarit. Si pana acum nivelul handbalului feminin din Romania a fost ridicat. Dar speram sa ne ajute Dumnezeu si sa avem in primul rand sanatate, dupa care, prin munca, ne va fi mai usor. Speram…”, a admis si Ioana Ravasz.
In ceea ce-i priveste pe noii antrenori, Ioana a mentionat: „Sunt doua persoane pe care le cunoastem, Magda ne-a fost colega de echipa majoritatii fetelor care facem parte din lot. Sunt doua persoane pe care le cunoastem, ne intelegem bine cu ele si sa speram ca vom face treaba buna impreuna”. Capitanul echipei a admis: „Cred ca va fi foarte bine. Vom incerca sa ne obisnuim cu ea in aceasta postura. Dupa ce s-a retras a fost alaturi de noi din tribune, acuma va fi pe banca, langa noi, sper sa fie si mai bine”.
Vestea buna dinspre lot este ca Eliza Buceschi, cea mai tanara componenta a lotului de senioare al Romaniei, este „in proportie de 90%” (dupa cum a marturist Costica Buceschi) pe punctul sa semneze un nou contract de colaboare cu HCM-ul.
Camelia Balint Hotea a plecat la Rulmentul Brasov, in timp ce Raluca Pomohaci Mihai a optat pentru U Jolidon Cluj. Florina Serban a ales Craiova. Krisztina Klocza si Ioana Almasan, aflate la final de colaborare cu HCM, nu au semnat, deocamdata, alte contracte.
18 jucatoare vor face parte din lotul echipei pentru noul sezon. Au lipsit Claudia Cetateanu – din cauza examenului de licenta, Eliza Buceschi si Andreea Barbos – la lotul national de tineret, Alexandra Ciunt – cu probleme medicale. Cristina Pop, prezenta la reunirea lotului, si-a anuntat colegele de echipa si conducerea clubului ca… va deveni mamica. Se incearca in aceste zile semnarea unui contract de transfer al junioarei Reka Tamas spre HCM.
Lotul HCM Stiinta Baia Mare: Claudia Cetateanu, Flavia Vulturar, Delia Bohotici (de la CSM Bucuresti, fosta junioara CSS 2) – Aneta Pirvut, Sabine Klimek, Cristina Pop, Lavinia Dobromir, Jenica Rudics, Diana Puiu, Eliza Buceschi, Ioana Ravsz, Timea Tatar, Cynthia Tomescu, Sorina Osan, Daiana Senchiu (de la CSM Bucuresti, fosta junioara CSS 2), Alexandra Ciunt, Andreea Barbos, Andrada Maior Pasca (toate trei de la CSS 2).
Referitor la schimbarile din lot, Ioana Ravasz a declarat: „Asa e in sport. Unele pleaca, altele vin. Trebuie sa ne obisnuim. Daca lor le e mai bine acolo unde au plecat nu ne putem opune. Nu poti tine cu forta o persoana intr-un loc unde deja si-a facut treaba. In ceea ce le priveste pe colegele nou venite, se vor adapta asa ca in fiecare an. Suntem un colectiv unit, dar acceptam persoanele care vin si le primim frumos…”
Programul complet al echipei HCM Stiinta Baia Mare in turul Ligii Nationale, 2011/2012
Etapa 1: HCM Stiinta Baia Mare – HC Zalau; Etapa 2: HC Dunarea Braila – HCM Stiinta Baia Mare;
Etapa 3: HCM Stiinta Baia Mare – SCM Craiova;
Etapa 4: HCM Stiinta Baia Mare – CSM Cetate Deva;
Etapa 5: CSM Ploiesti – HCM Stiinta Baia Mare;
Etapa 6: HCM Stiinta Baia Mare – Tomis Constanta;
Etapa 7: HC Otelul Galati – HCM Stiinta Baia Mare;
Etapa 8: HCM Stiinta Baia Mare – HCM Roman;
Etapa 9: Oltchim Ramnicu Valcea – HCM Stiinta Baia Mare;
Etapa 10: HCM Stiinta Baia Mare – U Jolidon Cluj;
Etapa 11: CSM Bucuresti – HCM Stiinta Baia Mare;
Etapa 12: HCM Stiinta Baia Mare – Rulmentul Brasov;
Etapa 13: CSM 2010 Bacau – HCM Stiinta Baia Mare.
Liga Nationala de handbal feminin planifica prima etapa in 3 septembrie.
Foto (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
HANDBAL – Tandemul Buceschi – Kovacs si-a asumat obiectivul de a pastra HCM-ul in prima liga
Sursa: Ramona-Ioana Pop