Vezi VIDEO
Maine, de la ora 11.00, in sala polivalenta din Baia Mare are loc meciul dintre Stiinta HCM Baia Mare si U Jolidon Cluj, in cadrul etapei a 11-a a Ligii Nationale de handbal feminin. Partida va fi fluierata de cuplul buzoian format din Vasile Pavel si Marian State. Un bilet costa 10 lei. Biletele se pun in vanzare in dimineata meciului, incepand cu ora 9.00, la sala de bilete a polivalentei. Si tot incepand cu ora 9.00 se va realiza si accesul in sala. Deoarece la meciul de maine si-au anuntat prezenta si suporterii echipei oaspete, clubul organizator a stabilit masuri sporite privind asigurarea ordinii si a sigurantei participantilor in arena sportiva. Accesul in sala polivalenta va fi permis doar pe baza biletului de intrare sau a abonamentului valabil pentru sezonul 2009/2010. Suporterii echipei clujene vor avea locuri rezervate in Tribuna I, Sector C, randul 13, in timp ce galeria baimareana va fi amplasata in Sectorul F din Tribuna II.
La aceasta ora, baimarencele ocupa locul II in clasament, cu 14 puncte. Tot 14 puncte au si universitarele din Cluj, care se afla pe locul III. In etapa precedenta, Baia Mare a bifat victorie in deplasare, la Stiinta Bacau, cu scorul 30-27. Tot victorie a obtinut si Clujul, cu scorul 44-27, pe propriul teren, in compania echipei Rapid CFR Bucuresti. „Jocul cu U Jolidon Cluj este un meci foarte-foarte dificil, datorita valorii echipei adverse care – in perioada transferurilor din vara – s-a intarit mult. Si-au dat seama ca obiectivul mai indraznet pe care si l-au fixat anul trecut, de a urca pe podium, nu s-a putut realiza cu o echipa tanara, asa ca s-au intarit cu trei piese foarte grele: Simona Vintila, Daniela Crap si portarul victoria Petroczi. Echipa a inceput sa joace din ce in ce mai bine, sa se omogenizeze si, in acest moment, spun eu, U Jolidon este indreptatita sa ia o medalie, poate chiar de locul II” a declarat antrenorul Ioan Baban, care a mai adaugat: „Jocul este foarte dificil. Jocul este foarte important pentru noi, in ideea de a nu mai pierde acasa niciun punct si de a ne mentine in lupta pentru pirma parte a clasamentului. Un joc dificil pentru noi si datorita problemelor mai vechi pe care le avem la capitolul accidentari, dar si datorita faptului ca nu ne-am putut intari cu jucatoare valoroase”.
Ecuatia meciului este complicata si de „detalii” care vin de dincolo de semicercuri. Pe site-ul oficial al echipei clujene, anuntul de organizare a excursiei gratuite pentru meciul din Baia Mare a fost „condimentat” cu fraza: „Poate e interesant de mentionat ca sezonul trecut echipa din Baia Mare a facut pe dracu in patru sa retrogradam. N-a reusit”. Reactia pe site-ul oficial al echipei baimarene nu s-a lasat asteptata: „Din cate se pare, a inceput deja duelul la distanta dintre cele doua galerii. Tonul a fost dat de suporterii clujeni, insa fanii baimareni au promis ca nu vor ramane fara replica”. Clujenii nu au stat nici ei mult pe ganduri: „Baia Mare ne ameninta!” este avertismentul postat pe ucluj.ro.
„Nu este adevarat. In aceasta privinta poate sa spuna mai multe Gica Covaciu. Dimpotriva: am facut pe dracu-n patru sa-i ajutam. Am incercat sa-i ajutam. Nu este nimic adevarat, sunt speculatii. Nu este niciun orgoliu, eu incerc sa ma respect lucrand ca un antrenor profesionist, incerc sa-mi fac cat mai bine treaba si astept sa ma respecte si altii, la fel cum eu ii respect pe ceilalti” a fost reactia antrenorului Baban in legatura cu „dialogul” dintre site-urile echipelor, dar si apropo de discutiile care susura zvonul ca derby-ul din Ardeal este complicat si de faptul ca – intre cei doi tehnicieni, Ioan Baban si Gheorghe Covaciu – ar exista o oarecare rivalitate.
Toate meciurile acestei etape din Liga Nationala de handbal feminin se disputa sambata: HC Zalau – CSM Cetate Devatrans, Rapid CFR Bucuresti – Oltchim Rm. Valcea, HCM Stiinta Baia Mare – Universitatea Jolidon Cluj, Universitatea Resita – Stiinta Bacau, HC Otelul Galati – HC Dunarea Braila, Tomis Constanta – Rulmentul Urban Brasov, HCM Roman – HCM Buzau.
Sursa: Ramona-Ioana POP
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult