Vezi VIDEO
Planurile de a reveni la sfarsitul acestui sezon competitional in Liga Nationala de handbal masculin facute de cei de la Minaur s-au destramat, odata cu infrangerea pe care echipa din Baia Mare a suferit-o in deplasarea de la Fagaras, scor 22-26. Pentru a putea ajunge la barajul pentru promovarea in esalonul superior, formatia baimareana trebuie sa castige toate partidele ramase, iar contracandidata ei sa faca pasi gresiti. Acest scenariu este insa unul greu de indeplinit, dupa cum recunosc chiar componentii echipei, iar in aceasta situatie Minaur va mai trebui sa ramana cel putin inca un an in Divizia A.
Totul sau nimic, asa era vazuta miza partidei pe care Minaur Baia Mare trebuia sa o dispute in compania echipei HCM Fagaras. Presiunea si importanta meciului i-au timorat insa pe baimareni, care au facut un meci foarte slab, dupa cum recunosc chiar ei. Daca in prima repriza au reusit, totusi, sa isi indeplineasca cu exactitate sarcinile de joc, in cea de a doua parte a meciului baimarenii au evoluat din ce in ce mai prost, ajungand chiar la contraperformanta de a primi doua goluri in momentul in care echipa din Fagaras avea trei jucatori eliminati temporar.
„Am inceput cu o aparare foarte buna, i-am fortat, au facut 15 greseli in prima repriza, dar nu am profitat absolut de niciuna. Nu am reusit sa ducem faza a doua, nu am reusit sa intram in combinatiile tactice pregatite. Totul a fost o nebuloasa pe care nimeni nu si-o poate explica. Exista doar sanse matematice, sa ne rugam de celelalte echipe sa castige si nu stiu daca putem face fata unui baraj de promovare in divizia nationala”, a declarat Iuliu Varady, antrenorul echipei Minaur Baia Mare.
Dupa acest rezultat, doar jocul rezultatelor mai poate duce echipa din Baia Mare la barajul pentru accederea in Liga Nationala. Constienti de sansele lor reduse sunt si jucatorii care spun ca, practic, prin aceasta infrangere au risipit munca unui sezon intreg.
„In mare masura, am cam dat cu piciorul la un intreg sezon, care oricum nu a fost unul foarte reusit. Am avut, de fapt, trei meciuri importante si nu am reusit sa castigam niciunul. Ne asumam in mare parte aceste greseli si asteptam deciziile conducerii”, a declarat jucatorul Raul Fotonea.
“Am gresit foarte mult individual, tactic, au fost multe greseli in superioritate si asta a determinat sa gasim scorul de pe tabela in favoarea Fagarasului”, a spus si Alin Ilii.
Se pare ca aceasta infrangere va aduce schimbari la echipa, mai multi jucatori urmand sa fie dati afara. Consiliul director urmeaza sa se intalneasca maine, 13 martie, pentru a decide masurile care se impun dupa aceasta infrangere care obliga Minaurul sa mai joace inca un an in esalonul secund al handbalului romanesc.
Clasament:
1 CSM Oradea 17 15 1 1 31
2 HCM Fagaras 16 14 0 2 28
3 HCM Baia Mare 17 13 1 3 27
4 Extrem Baia Mare 16 11 0 5 22
5 CS H&V Pitesti 17 10 0 7 20
6 Universitatea Craiova 14 8 0 6 16
7 Unirea Sannicolau Mare 16 6 0 10 12
8 National Sighisoara 16 5 1 10 11
9 CS Handball 2009 Bistrita 16 5 1 10 11
10 HC Arad 15 4 0 11 8
11 CSM Sfantu Gheorghe 17 2 0 15 4
12 HC II Odorhei 15 1 0 14 2
Sursa: Andrei Gherghel