HCM Stiinta Baia Mare a debutat cu o infrangere la Cupa FTC de la Budapesta, suferita in fata echipei HC Zalau, scor 26-31 (7-15). In ziua a doua a turneului, baimarencele au cedat si in fata gazdelor, scor 34-43 (19-23) cu Ferencvaros, iar in ultimul joc au invins pe Fehervar Alcoa Szekesfehervar cu 26-24 (14-16). Melinda Geiger a fost cotata drept cea mai buna jucatoare din turneu, fiind si a doua marcatoare a „patrulaterului”.
Handbalistele de la HCM Stiinta au pierdut prima partida la turneul din capitala Ungariei, in fata salajencelor, din cauza evolutiei din prima repriza: in minutul 17, tabela de marcaj indica 7-6 in favoarea echipei lui Tadici; din acest moment, insa, baimarencele marcheaza un singur gol pana la pauza si incaseaza 8! In repriza a doua, jucatoarele antrenate de Ioan Baban au iesit mult mai motivate de la vestiare, s-au apropiat la 4 goluri, insa nu au mai putut rasturna soarta partidei si HC Zalau a castigat cu 31-26.
In cel de-al doilea meci al „patrulaterului”, baimarencele au tinut in sah puternica formatie FTC Ferencvaros pana in minutul 25 cand HCM-ul conducea cu 17-16. Arbitrii Dobrovits si Tajok fac cadou doua mingi localnicelor, antrenorul Baban protesteaza si vede cartonasul rosu. Baimarencele raman in doar 4 jucatoare si incaseaza consecutiv 6 goluri. In partea a doua a jocului ambele formatii joaca cu rezervele si victoria revine unguroaicelor cu 43-34.
In ultimul meci disputat la Budapesta, baimarencele au invins cu 26-24 pe Fehervar Alcoa. Desi a fost marcata „om la om” tot jocul, Melinda Geiger a inscris 9 goluri. A doua marcatoare a invingatoarelor a fost Camelia Hotea (5 goluri), care a evoluta pe postul de centru dupa ce Sabine Klimek a suferit o accidentare in jocul precedent.
Rezultate tehnice
HC Zalau – HCM Stiinta 31-26
Ferencvaros – Fehervar Alcoa 41-22
Ferencvaros – HCM Stiinta 43-34
Fehervar Alcoa – HC Zalau 22-19
Ferencvaros – HC Zalau 37-23
Fehervar Alcoa – HCM Stiinta 24-26
Clasament
1. Ferencvaros – 6 puncte
2. HC Zalau – 2 puncte (+2)
3. Fehervar – 2 puncte (+1)
4. HCM Stiinta – 2 puncte (-3)
Organizatorii turneului de la Budapesta au desemnat-o pe Melinda Geiger drept cea mai buna jucatoare a competitiei. Interul dreapta al echipei baimarene a inscris 28 de goluri si s-a clasat pe locul al doilea in topul marcatoarelor, dupa Tomori Zsuzsanna (Ferencvaros), autoarea a 30 de goluri.
Informatii furnizate de hcmbaiamare.ro.
CITESTE SI:
HANDBAL. Antrenorul Ioan Baban – multumit ca echipa sa creste de la meci la meci, nedumerit de un rosu primit pentru… neintelegeri lingvistice
Sursa: RIP