Vezi VIDEO
Potaissa Turda a reusit sa administreze baimarenilor de la HCM Minaur prima infrangere din acest sezon suferita in fata propriilor suporteri. Cu 34-37 au pierdut handbalistii lui Walther partida din a 10-a etapa, HCM Minaur cazand pana pe locul 4 in clasament. Pentru echipa din Baia Mare urmeaza o saptamana grea, cu deplasare miercuri la Vaslui si cu meci jucat acasa duminica in compania HC Odorhei.
„Apararea pe intermediari a mers foarte rau in acest joc si nici portarii nu au fost in zi buna. Am asistat la goluri primite si de la 11-12 m, care sunt foarte demoralizatoare. Acestea sunt goluri care tin de portar, nu de aparare. Trebuie sa lucram la acest capitol. Nu avem mult timp pana la jocul urmator. Am dat multe goluri, dar inca avem probleme si in atac, atunci cand Sadoveac si Malmagro lipsesc. A fost dificil. Chiar ne doream sa castigam acest meci, dar cand nu ai nici aparare si nici portari nu ai cum castiga”, a declarat antrenorul HCM Minaur, Lars Walther, dupa infrangerea cu 34-37 suferita de echipa sa in compania turdenilor de la Potaissa in a 10-a etapa de campionat.
Chestionat ce nu a functionat in primul rand in opinia lui in acest joc, si norvegianul Minaurului, Steffen Stegavik, a aratat spre acelasi segment: „Apararea. Am primit cele mai multe goluri de cand sunt eu la echipa. Asta nu e bine. Azi am jucat foarte bine in atac, dar nu a fost de ajuns. Sunt dezamagit”.
Este a treia infrangere pentru baimareni in acest sezon, prima suferita in fata propriilor suporteri.
„Tuturor ne pica foarte rau aceasta infrangere. Vreau sa le multumesc suporterilor. Au fost extraordinari. Dar m-am temut ca acesta va fi rezultatul pentru ca am simtit inca de la inceputul meciului ca nu avem ritmul pe care l-as fi dorit”, a marturisit antrenorul baimarenilor.
„Este foarte dezamagitor, ar fi trebuit sa castigam fiecare meci de pe propriul teren in acest campionat. Trebuie sa ne revenim si sa luptam impotriva celor din Vaslui”, a spus Stegavik, principalul marcator al HCM Minaur in acest joc, cu 10 goluri.
Miercuri, de la ora 18.00, HCM Minaur va evolua in deplasare, la Vaslui, grupare care ocupa locul 10 in clasament si are cu sapte puncte mai putin decat au baimarenii.
Sursa: Ramona-Ioana Pop